
Social
Francez, luptător voluntar în Ucraina: ”Suntem pe cont propriu...”
bahmut_ucraina_razboi.jpg

Îl vom numi Doc, pentru că aceasta este una dintre specialitățile sale: tratarea răniților sub focul inamicului. El face parte dintr-un grup de soldați francezi însărcinați cu misiuni speciale în apropierea liniilor rusești.
"La început, extrăgeam civilii, mergeam să îi căutăm în mijlocul conflictelor", povestește el. "Acum suntem implicați în principal în misiuni de recunoaștere și de asalt asupra pozițiilor rusești. "
Asediul de la Severodonetsk și Lyssychansk, bătălia de la Soledar, iar acum în nord-vestul Bakhmutului, după un an de război în Ucraina, luptătorii francezi au străbătut Donbassul și spun că sunt norocoși că sunt în viață, pentru că, potrivit acestor luptători experimentați - mai mulți dintre ei au fost în Legiunea Străină - trupele terestre sunt complet pe cont propriu.
"Aici viitorul se poate schimba foarte, foarte repede... Te trezești cu foarte puțin sprijin aerian, vehicule blindate și chiar personal, într-o situație pe care veteranii noștri au trăit-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial...
Unii chiar au plecat acasă pentru că era prea mult pentru ei, în sensul că nu aveau sprijin aerian. Nu exista nimic, așa că era de neconceput că pot rămâne așa, pentru că nu sunt obișnuiți. Noi nu suntem antrenați pentru acest tip de luptă, fără niciun fel de sprijin.... ", povestește Doc.
Au suferit pierderi în unitatea lor? Nu poate estima precis, dar când este întrebat dacă are de gând să rămână mult timp în Ucraina, Doc răspunde cu un râs forțat: "Să spunem că deocamdată sunt aici. Iar mâine vom vedea, pentru că aici viitorul se poate schimba foarte foarte repede. Așa că nu mă grăbesc".
Traducere de Axenia Dociu după articolul publicat de rfi.fr