Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Tribunal din California: Uber și Lyft pot considera șoferii drept contractori independenți

Un pasager trecând pe lângă un indicator de stație Uber, după sosirea pe Aeroportul Internațional Los Angeles, California, 10 iulie 2022.

Un pasager trecând pe lângă un indicator de stație Uber, după sosirea pe Aeroportul Internațional Los Angeles, California, 10 iulie 2022.
Un pasager trecând pe lângă un indicator de stație Uber, după sosirea pe Aeroportul Internațional Los Angeles, California, 10 iulie 2022.
Sursa imaginii: 
David Swanson/Reuters via France 24

O curte de apel a statului California a readus în discuție luni o măsură care permite serviciilor bazate pe aplicații, precum Uber Technologies și Lyft Inc, să îi considere pe șoferi contractori independenți, și nu angajați, o victorie majoră pentru industrie.

Un consiliu format din trei judecători ai curții din San Francisco a anulat o hotărâre din 2021 a unei instanțe inferioare, conform căreia măsura, cunoscută sub numele de Propunerea 22, era neconstituțională.

Hotărârea curții de apel a eliminat o prevedere a Propunerii 22 care limita capacitatea lucrătorilor de a se alătura sindicatelor, dar hotărârea a fost, totuși, percepută drept o victorie de către Uber și Lyft.

Acțiunile Uber și Lyft au crescut cu aproape 5%.

Uniunea Internațională a Angajaților din Servicii (SEIU) și câțiva șoferi care au contestat Propunerea 22 vor face, cel mai probabil, recurs la Curtea Supremă din California, cea mai înaltă instanță a statului.

Propunerea 22 a fost aprobată în noiembrie 2020 de aproape 60% dintre alegătorii din California. Statul a scutit șoferii de pe aplicații de la o lege statală din 2019, cunoscută sub numele de AB5, care făcea dificilă clasificarea lucrătorilor drept contractori independenți, considerându-i, mai degrabă, angajați.

Problema este critică pentru companiile de servicii, deoarece contractanții nu primesc aceleași protecții legale ca și angajații și pot fi cu până la 30% mai ieftini, potrivit mai multor studii.

Propunerea 22 permite serviciilor de transport bazate pe aplicații să îi considere contractori independenți pe șoferi, atât timp cât li se plătește un salariu minim pentru transportul pasagerilor, le sunt decontate cheltuielile și primesc subvenții pentru sănătate.

Hotărârea din 2021 care anula Propunerea 22 constata că aceasta încălca constituția statului, deoarece limita puterea legislativului de a include șoferii de pe aplicații în domeniul de aplicare al legii de compensare a muncitorilor din California.

Curtea de apel a contrazis luni acest lucru. Curtea de apel a constatat, totuși, că prevederea din Propunerea 22 care limitează capacitatea lucrătorilor de a se alătura sindicatelor și de a intra în negocieri colective este invalidă și a separat-o de restul măsurii de vot.

Directorul juridic al Uber, Tony West, a declarat într-un comunicat că decizia a fost o victorie pentru lucrătorii din sectorul serviciilor pe aplicații și pentru milioane de californieni care au votat în favoarea Propunerii 22.

„În întreg statul, șoferii și curierii s-au declarat mulțumiți de Propunerea 22, care le oferă noi beneficii, păstrându-le, în același timp, flexibilitatea unică a muncii bazate pe aplicații”, a spus West.

Dar David Huerta, președintele SEIU California, a spus că corporațiilor nu ar trebui să li se permită să cheltuiască milioane de dolari pentru a-și „cumpăra singure legi”.

„Când companii de acest fel pot cheltui peste 200 de milioane de dolari pentru a trece o lege care încalcă constituția statului nostru, în loc să investească în muncitori, este clar că statul California are nevoie de sisteme mai bune de apărare a democrației”, a spus Huerta

 

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France 24.