Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Concediul de acomodare în privinţa adopţiei, prelungit la doi ani

mana_de_copil.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com/skalekar1992

Legea prin care perioada concediului de acomodare în procesul de adopţie se prelungeşte la doi ani a fost promulgată, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ modifică art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul prelungirii duratei concediului de acomodare de la maximum un an la maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei. De asemenea, adoptatorul poate beneficia o indemnizaţie lunară, scrie Agerpres.

„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară”,  potrivit legii.

În 2022, România existau aproape 6.000 de copii adoptabili, potrivit datelor Ministerului Familiei. La sfârșitul lunii martie 2022,  în sistemul de protecție specială erau cuprinși aproximativ 45.000 de copii.