Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ucraina, ziua 403 de război: Noi atacuri în estul țării. Circulația rezidenților fără pașapoarte rusești, în regiunea Zaporojie, restricționată

bakhmut_ucraina.jpg

Bloc de locuințe civile distrus de artileria rusească la Bakhmut, Ucraina, decembrie 2022
Sursa imaginii: 
© Stringer, Reuters via France24

Cel puţin trei civili au fost ucişi în urma atacurilor armatei ruse asupra orăşelului ucrainean Kosteantinivka, din regiunea Doneţk, anunţă autorităţile ucrainene, conform postului de televiziune Sky News şi cotidianului Le Monde.

Forţele militare ruse au atacat cu obuze de artilerie zone rezidenţiale din Kosteantinivka, orăşel situat la aproximativ 20 de kilometri de Bahmnut.

"Au fost lansate atacuri masive cu obuze asupra oraşului Kosteantinivka, inclusiv cu muniţie cu fragmentare. Au fost avariate blocuri rezidenţiale. Trei persoane au murit, iar alte şase sunt rănite, potrivit datelor existente acum", a declarat Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, potrivit Mediafax..

"Se înregistrează daune la blocuri de locuinţe şi la case individuale", a declarat, la rândul său, Pavel Kirilenko, guvernatorul militar ucrainean al regiunii Doneţk.

În regiunea Zaporojie, armata rusă restricționează circulația rezidenților care nu au primit pașapoarte rusești, informează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de BBC.

Statul Major General raportează că armata rusă percheziționează mașinile care intră în Tokmok și refuză intrarea persoanelor care nu au documente rusești.

Locuitorii din Zaporojie cu pașapoarte ucrainene sunt, de asemenea, amenințați cu pierderea locului de muncă, potrivit autorităților ucrainene.