Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Musk vrea schimbări cu orice preț, haosul de pe Twitter continuă

twitter_musk.jpg

Sursa imaginii: 
© SAMUEL CORUM / AFP via France24

De la 1 aprilie, bifa albastră, semn distinctiv al conturilor de Twitter ale celebrităților și organizațiilor, va fi disponibilă doar pentru cei care plătesc pentru a o folosi, transmite France24, care citează AFP.

După o primă încercare eșuată, în urma căreia au apărut o mulțime de impostori care s-au dat chiar și drept Elon Musk, deținătorul rețelei de socializare are de gând să facă această schimbare cu orice preț.

Încă din 2009, de la apariția Twitter, bifa albastră, care apare în dreptul numelui de utilizator, a devenit unul din simbolurile platformei. Dorită de toate conturile care voiau să apară ca certificate, semnul a permis platformei să devină un forum sigur pentru vedete, personalități politice, organizații și jurnaliști.

Însă miliardarul și armata sa de fani o consideră marca unui sistem inegal, care separă ceea ce el descrie ca fiind "plebeii" de pe Twitter de o elită privilegiată.

Una dintre primele sale decizii, după ce a cumpărat rețeaua de socializare anul trecut, a fost să revizuiască politica Twitter Blue, abonamentul cu plată de pe Twitter, pentru a include în el și certificarea, decizie care s-a transformat rapid într-un fiasco.

În orele care au urmat, conturile false, care apăreau totuși certificate, au înflorit, dându-se drept celebrități sau mari companii. Au existat chiar și consecințe concrete: acțiunile grupului farmaceutic Eli Lilly s-au prăbușit din cauza unui anunț făcut de unul dintre aceste conturi false.

Văzând mulțimea de conturi care pretindeau că e chiar el, Musk a bătut în retragere, introducând un sistem de verificare a abonaților Twitter Blue, dar a fost prea târziu: mulți dintre principalii agenți de publicitate au renunțat la Twitter, reducând astfel veniturile rețelei.

Potrivit organizațiilor care monitorizează rețelele de socializare, de când a preluat Twitter, Elon Musk a redus o parte din personal și a oferit din nou acces pe platformă conturilor care fuseseră blocate, provocând astfel o explozie a discursurilor instigatoare la ură și la violență în online.

 

Egalitate, șantaj, discriminare...

Rămâne de văzut câți utilizatori vor plăti pentru a-și păstra bifa certificatoare . “Întrebarea este următoarea: veți accepta acest șantaj?”, se întreabă Rob Enderle, analist în cadrul companiei Enderle Group.

În cazul în care o firmă sau o persoană celebră refuză să plătească acest abonament, există riscul ca un impostor să plătească în locul lor pentru a pretinde că este un cont oficial.

Cei care plătesc pentru Twitter Blue nu vor trece prin același proces riguros de verificare care a fost necesar pentru a obține gratuit bifa albastră, se afirmă într-o postare de pe blogul Enderle Group.

“Pe scurt, Twitter Blue este o chitanță, o dovadă a plății realizate de utilizator”, rezumă Avi Greengart, analist în cadrul firmei Techsponential.

“Este o soluție prin care să tratăm toți utilizatorii în mod egal”, este răspunsul oferit săptămâna trecută de Elon Musk la tweet-ul lui William Shatner, legenda din serialul Star Trek, în care explică motivul pentru care refuză să plătească: “nu ar trebui ca celebritățile să fie tratate diferit.”

Potrivit lui Travis Brown, un dezvoltator de software specializat în monitorizarea rețelelor de socializare, 13.200 de conturi au ales până acum să plătească pentru a-și păstra bifa albastră certificatoare. "În acest ritm, până la 1 aprilie se va atinge un procent de doar 5% ", a estimat el joi.

Problema se pune, de asemenea, și în cazul instituțiilor mass-media, care dețineau certificarea pentru întreprinderi, dar care vor trebui să plătească 1.000 de dolari (aproximativ 1.140 de euro) pe lună pentru a o păstra.

 

New York Times: ”Nu plătim”

Un purtător de cuvânt al New York Times a declarat că ziarul nu va plăti pentru acest abonament și că, dacă totuși o va face, va fi doar dacă "statutul verificat este esențial pentru activitatea" jurnaliștilor săi.

The Washington Post preferă să aștepte și să vadă care sunt consecințele acestei schimbări, în timp ce AFP, într-un e-mail intern adresat jurnaliștilor săi, a explicat că "analizează situația" și că s-ar putea "adapta dacă este necesar".

Deși reforma lui Musk a stârnit suspiciuni în rândul organizațiilor, ideea a fost însă preluată: Facebook o testează în prezent în Australia și Noua Zeelandă.

”În loc să își îmbunătățească platforma pentru a promova accesul la informații fiabile, Elon Musk vrea să o transforme într-un spațiu ierarhizat și discriminant în care doar cei care plătesc au un cuvânt de spus, indiferent dacă oferă sau nu informații de interes general", crede directorul general al organizației Reporteri fără frontiere (RSF), Christophe Deloire, intervievat de AFP.

"Acest lucru duce la pierderea încrederii, de dragul unei presupuse creșteri a veniturilor care, probabil, nu va avea loc", a spus Greengart.

AFP a contactat biroul de presă al Twitter pentru a cere lămuriri, însă a primit doar răspunsul programat automat: un emoticon în formă de grămadă de excremente.

 

Traducere de Cornelia Mohora după articolul publicat de France24