În America libertatea de expresie, asediată, are un viitor incert--interviu cu Russell Jacoby (II)

Ce s-a petrecut cu libera exprimare între 1989 și 2022? Care sunt resorturile transformării unui  Salman Rushdie, condamnat la moarte prin fatwa de mulahii iranieni pentru romanul socotit eretic VERSETE SATANICE, din idol cvasi-unanim apărat al libertății de expresie într-un paria înfierat pentru vina de a fi "insultat un grup marginalizat"? Pentru Russell Jacoby răspunsul trebuie căutat în redimensionarea raportului limbaj-realitate și în multiplicarea centrelor de cenzură. La conservatori, vechi practicanți ai meșteșugului cenzurii, s-au adăugat universitari de stânga și discipolii lor răspândiți în natură cu nevindecabile ticuri cenzoriale. Ce-i mână pe cenzori diferă în cele două tabere, dar efectele sunt complementare, făcând atmosfera irespirabilă în special pentru cei din "câmpul" creației. (Să-mi fie iertată alunecarea lexicală, "câmp" a devenit politic incorect.) Din flancul stâng plouă cu interdicții văzând preponderent expresia potențial lezantă în sfera rasei și identității sexuale subiective; din flancul drept, de la Republicanii dominanți legislativ și executiv la nivelul statelor, vin restricții mai mult în ce privește educația, sub pretextul orwellian al drepturilor, "libertăților" parentale. De pildă, prin ungherele întunecate ale istoriei americane nu se mai poate rășcoli de la catedrele floridiene pentru a nu leza sensibilitatea și respectul de sine al invățăceilor. Russell Jacoby deplânge în primul rând evoluția stângii în materie de liberă exprimare, ilustrând-o cu două exemple grăitoare: Uniunea Americană a Drepturilor Civile a retras "libertatea de expresie" din rapoartele sale anuale,  iar la Universitatea statului California Berkeley, în anii '60 locul de naștere al Mișcării pentru Libertatea Cuvântului/Free Speech Movement, lupta contra cenzurii nu mai este de actualitate.

Russell Jacoby:  Circulă ideea, argumentul filozofic, metodologic simplist, că tot ce fac sau cred cei puternici este prin definiție corupt. Prin urmare, primul amendament la Constituție, opera unor bărbați albi proprietari de sclavi, este compromis și trebuie aruncat la gunoi. Ideile sunt evaluate reflex prin prisma originii lor sau afilierii grupurilor care le promovează. Urmând această logică, expresia liberă sprijină structura puterii albe. Nu-i total incorectă această logică, doar parțial, pentru că expresia liberă a fost folosită de-a lungul istoriei și de oprimați, de marginalizați.

Reporter: Cum s-a născut această concepție, care-i este originea?

Russell Jacoby:  Una dintre surse acestei este teoria franceză a discursului, Foucault, Derrida și alții, parțial răspunzători pentru fundamentul filozofic al noțiunii că limbajul dă formă realității sociale. Când adopți această poziție, într-o anume măsură  întemeiată, și o urmezi până la capăt, limbajul, ce-i spus și cum, ajunge să CONSTITUIE realitatea și să devină obiect de dispută.

Reporter:  O noțiune filozofică valabilă privind relația limbaj-realitate întră în malaxorul deconstructiv al spațiului public fragmentat și iese deformată până la caricatural.

Russell Jacoby:  Asta am vrut să spun. Devine un soi de postmodernism: limbajul ESTE realitate.  O constatăm până și în sfera sexualității, care-și pierde realitatea biologică și este determinată de limbaj, de subiectivitatea umană. Limba determinând totul, expresia trebuie monitorizată, supravegheată peste tot, cu mare atenție. Avem o sumedenie de coduri verbale  în universități, înafara lor reguli nescrise în artă și text, care au ajuns să fie percepute ca periculoase, potențial injurioase.

Reporter: Trăim într-un climat neprielnic libertății de expresie. Va concentrați, în recentele articole, asupra stângii proaspăt convertite la cenzură, dar dreapta e și  ea activă, cu un zel cvasi-orwellian, cum o arată edicte și proiecte de lege din Idaho până-n Florida. Care va fi, în aceste condiții, soarta libertății de expresie? Cine o mai poate salva, ce miracol? 

Russell Jacoby:   Nu de salvatori avem nevoie, nici de miracole, sper, dar e adevărat că spiritul vremii este potrivnic libertății de expresie. Conservatorii nu i-au fost niciodată favorabili cu adevărat. Încearcă să monitorizeze ce se preda în școli și universități, pe baza căror manuale sau cursuri, ce cărți sunt etalate în biblioteci publice sau vândute în librării. E o veche tradiție.  Nou este că progresiștii se întorc și ei împotriva liberei exprimări. Focare de rezistență există în ambele tabere.  Liberali, dar și stângisti clasici gen Noam Chomsky apără libertatea de expresie, care e însă împresurată, deci cu un viitor din ce în ce mai incert.

Reporter:  La cenzura tradițională, centralizată, statală, noua raportare la limbaj a adăugat centre cenzoriale răspândite în peisaj, transformând într-un coșmar viața creatoare a celor care trăiesc din expresie, scriitori, artiști plastici, cineaști.

Russell Jacoby:  Da, chestiunea autocenzurii, a măsurii în care te poți exprima, poți găși un culoar sigur pe terenul minat de cenzori vechi și noi, aceștia din urmă veniți din tabăra stângii. Menționam în articolul din Harper's despre Salman Rushdie cazul studentului musulman lezat de ilustrarea unui curs cu un portret al Profetului. Conducerea universității i-a luat inițial apărarea studentului, argumentând că imaginea în cauză este insultătoare pentru un credincios. Catedra de pedagogie a Universității Californiei de Sud a decis să treacă la index cuvântul "câmp", ca în "câmp", domeniu de studiu sau cercetare, pentru că evocă munca sclavilor. Au înlocuit "câmp" cu "practicum" educațional,  ceva de genul ăsta.

Reporter: Care-i calea de ieșire din această distopie?  

Russell Jacoby:  N-am un răspuns. Situația nu-i disperată, licăre de speranță sunt în ambele părți ale eșichierului. Cum spuneam, stângisti dar și liberali "clasici" insistă că libertatea expresiei trebuie să fie neîngrădită, că noile criterii care limitează ce poate fi spus, publicat, pictat, sculptat, sunt un dezastru. Rezistență există deci, dar ce ne rezervă viitorul n-aș ști să spun.