„Tranziția este dificilă”, recunoaște bărbatul, care s-a mutat din 2017 în Karbala, oraș sfânt șiit care prosperă datorită turismului religios.
În mahalaua în care locuiește domnul Mohamed, casele din cărămidă sunt aliniate de-a lungul aleilor denivelate. La intrarea în cartier – care este conectat la rețelele de apă și electricitate în mod gratuit – câteva vaci pasc în jurul unei grămezi de deșeuri amestecate cu cabluri electrice.
"În regiunea noastră nu erau locuri de muncă. Am copii la școală, asta implică cheltuieli. Aveam nevoie de o slujbă", spun el, explicând de ce a părăsit satul Al-Khenejar, din Diwaniyah.
Cum din munca de zilier câștigă doar 15 dolari pe zi, Hayder mai lucrează și ca taximetrist, pentru a-și suplimenta veniturile. „Dacă nu muncești, nu mănânci”, rezumă bărbatul de 42 de ani, proaspăt ras și cu o mustață îngrijită.
Pe vremuri, în satul său, în anii rodnici, se recoltau și câte 40, 50 de tone de cereale. Dar „lipsa apei a afectat terenurile agricole și animalele”, povestește bărbatul, purtând o abaya neagră elegantă peste djellaba de un alb imaculat.
Foto: © Hayder INDHAR / AFP
Considerată de ONU drept una dintre cele cinci țări din lume cele mai expuse schimbărilor climatice, Irakul se plânge în mod regulat de barajele construite în amonte de Turcia și Iran, care au dus la o scădere drastică a debitului râurilor care traversează teritoriul său.
Odată cu scăderea precipitațiilor, seceta s-a agravat în ultimii patru ani, determinând autoritățile să limiteze drastic suprafețele cultivate și să-i îndemne pe fermieri să adopte metode de irigare economice, cum ar fi irigarea prin picurare.
La mijlocul lunii martie, 12.212 familii (73.272 persoane) migrau către alte zone, din cauza condițiilor de secetă care afectează zece guvernorate” din centrul și sudul Irakului, conform unui raport al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), care precizează că 76% dintre acestea migrau către zonele urbane.
Dar după decenii de conflicte, corupție și gestionare defectuoasă, infrastructura orașelor rămâne subdezvoltată.
În aprilie, un raport al ONU a avertizat împotriva riscului de „dezordine socială”, care ar putea fi produsă de factorii climatici.
„În absența serviciilor publice și a unor oportunități economice mulțumitoare (...), urbanizarea și mobilitatea, aflate în strânsă legătură cu clima, pot mări impactul fenomenelor cum ar fi marginalizarea și excluderea”, se precizează în raport.
Dar cum să oprim acest exod rural? În țara cu 42 de milioane de locuitori, aproape unul din cinci irakieni trăiește într-o zonă afectată de secetă, potrivit aceleiași surse.
Pentru o țară petrolieră, care se luptă să își diversifice economia, amenințarea este reală: agricultura reprezintă 20% din totalul locurilor de muncă și al doilea cel mai mare contributor la PIB (5%), după aurul negru.
Vorbind despre acest exod, Maitham al-Chahd, guvernatorul din Diwaniya, atrage atenția că „rata șomajului este ridicată, deoarece nu există suficiente oportunități de angajare pentru toți cei care se mută în oraș”.
„Serviciile publice nu pot satisface nevoile populației tot mai mari din orașe”, recunoaște el.
Din cauza secetei, „mii de hectare au fost abandonate” în Diwaniya, afirmă cu regret guvernatorul.
De asemenea, 120 de sate nu au apă curentă, față de 75 în vara lui 2022, spune el, acestea depinzând acum de distribuția sporadică de apă, realizată cu ajutorul cisternelor.
Este și cazul orașelor vecine Al-Khenejar și Al-Bouzayad, unde principalul canal de irigare a secat complet.
Primarul orașului Al-Bouzayad, Majed Raham, are menționate în registrele sale doar 170 de gospodării. În ultimii doi ani, alte o sută de familii au migrat, unele alegând să se mute în Karbala.
La intrarea în cătun, case părăsite din teracotă se învecinează cu construcțiile recente din cărămidă galbenă, rămase neterminate. Unele aparțin familiei primarului: cinci veri paterni au plecat.
Într-una dintre aceste locuințe, încăperile lipsite de uși și ferestre sunt dovada unei vieți lipsite de stabilitate.
Pe un perete sunt atârnate reprezentări ale imamului Hussein și ale copiilor săi, venerați de șiiți. În altă parte a camerei, un ventilator este încă atașat de tavan. Într-o cameră încuiată cu lacăt se mai găsesc câteva obiecte personale, iar în curte tronează o antenă parabolică....
Distribuția de apă - insuficientă, după cum spun sătenii - se face cu autocisternele din guvernorat.
Cei care rămân trăiesc din ajutoare de stat, sau merg în orașele din apropiere, ca să lucreze cu ziua, spune primarul.
„Nu există apă”, rezumă el. „Majoritatea vrea să plece, dar nu își poate permite și nu poate închiria o casă în altă parte”
Traducere de Adriana Petrescu după reportajul publicat de France24
Revista Presei
Presa Internațională
Top articole
