Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sindicaliștii din sănătate au protestat în fața Ministerului Sănătății și amenință cu greva generală din 15 iunie

1684844089604.jpg

Protest Sanitas 23 mai 2023, Ministerul Sanatatii
Sursa imaginii: 
Dan Andreșescu, RFI

Sindicaliștii din sănătate amenință cu declanșarea grevei generale. Aproximativ 250 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas veniti din toate județele țării au protestat marți în fața Ministerului Sănătății. Aceștia cer, printre altele,  sporuri la nivelul anului 2023, valoarea acestora nefiind majorata din 2018, creșterea indemnizației pentru hrană de la 10 lei cât e în prezent, la  40 de lei pe zi, implementarea Legii unice a salarizării pentru sistemul bugetar în integralitate, condiții mai bune de muncă în spitale și asigurarea unor vouchere de vacanță.  

 

Dacă revendicarile nu le sunt ascultate, sindicaliștii din sănătate spun că pe  8 iunie urmează o grevă de avertisment, iar pe 15 iunie vor declanșa greva generală in spitale, când doar un sfert din personalul medical va lucra, a declarat pentru   RFI Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas. 

“Nu am reușit să semnăm contractul colectiv de muncă din cauza unui articol care are legătură cu Codul Muncii și cu zilele de concediu, pana acum colegii mei au ajuns la 38 de zile, cei care lucreaza în spatii inchise grele, iar in codul Muncii sunt prevăzute până la 21 de zile, ceea ce este o scădere foarte importantă.  Ca atare, trebuia facută o ordonanță pe legea 95, care nu a fost făcută, acum a plecat pe circuit dar se pare ca nu este gata. Contractul colectiv de muncă ne lipsește de aproape un an de zile, și colegii nu pot accesa aceste zile pentru concediu. Legea salarizării 153 care a fost dată acum 5 ani de zile nu a fost adusă la zi decât pentru unii... și cei care pierd sunt cei cu salarii mici: între 2100- 3000 de lei maximum pentru o infirmieră sau ingrijitoare,  bani care, bineînteles, ca și in cazul asistenților medicali care ajung la 4000 de lei, să se adauge acele sporuri pe care am vrea sa le scoatem odată cu aceasta lege a salarizării...Am vorbit continuu, și in Consiliul Naţional Tripartit, cu Guvernul, cu patronatele, sindicatele, confederații sindicale,  cu  premierul, acum 2  sau 3 saptămâni, care spunea că posturile în Sănătate și în Învățământ sunt blocate, și, în plus se va lua și 10 la sută din bugetul pe care l-au avut spitalele, dupa ce spusese că asta e doar o chestie aruncată in media și ca nu ar fi adevarată... A ieșit mai prost decat ne-a mințit pe noi că o sa apară.”

Rep: În ce condiții veți cere declanșarea grevei generale din 15 iunie  ?

Leonard Bărăscu: "Am strâns câteva zeci de mii de semnături, colegii semnează pentru lucrul acesta. Eu văd greva ca și începută. Ne pregătim pentru 8 iunie când vom avea o grevă de 2 ore, dupa care urmează greva generală din 15 iunie, când doar o treime din personalul din sistem va lucra... pacienții vor fi îngrijiți, clar nu vor fi probleme... o să fie greu cu pacienții nemultumiți, cronici, care vor trebui sa aștepte o perioadă  sau în cazul unor operații care nu trebuie făcute acum și pot să mai aștepte o perioadă.”  

Angajații din sisemul sanitar spun sunt nemultumiti și de faptul că orele de noapte și gărzile sunt plătite la nivelul din 2018 și cer o noua lege a salarizarii care sa rezolve inechitatile din sistem. In plus, sindicaliștii vor creșterea cheltuielilor din sănătate, în condițiile în care în acest moment în Romania se alocă 6 la suta din PIB, față de 8 la sută in Uniunea Europeană. 

Materialul audio poate fi ascultat mai jos: