
Social
Greva continuă: sindicaliștii din educație, chemați la o nouă rundă de negocieri, joi la ora 16.00
1685011951561.jpg

Guvernul îi cheamă pe sindicaliștii din educație la o nouă rundă de negocieri. Întâlnirea are loc începând cu ora 16, la palatul Victoria. Șeful negociatorilor este tot secretarul general Marian Neacșu, nu premierul Nicolae Ciucă, așa cum s-a întâmplat și miercuri, la întâlnirea soldată cu un eșec. Se întâmplă după ce aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ au protestat in Piața Victoriei, adunați din toate județele țării apoi au plecat în marș spre Palatul Parlamentului. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de oferta Guvernului legată de acordarea unor vouchere de 1000 și 1500 de lei, în lunile iunie si august, bani ce vor veni sunb formă de ajutor pentru materiale didactice și spun că se simt jigniți. Profesorii spun că greva generală continuă. De cealaltă parte, Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut apel la dialog către liderii sindicali din învăţământ şi a declarat că Executivul "nu este în grevă".
"Facem încă o dată un apel la dialog către liderii sindicali. (...) Guvernul nu este în grevă, suntem aici, membrii cabinetului sunt aici, disponibilitatea noastră la dialog este aici. Nu am discutat cu liderii de sindicat doar la Palatul Victoria. Au fost miniştri din cabinet care au mersi ieri la întâlnirea cu liderii sindicatelor chiar la sediul lor. Este un dialog care trebuie să continue. Desigur, nu ne împiedică să spunem, chiar poate ar fi mai bine ca acest dialog să continue în timp ce copiii noştri învaţă la şcoală, în timp ce profesorii lor, educatorii lor, la rândul lor, sunt la şcoală", a spus Cărbunaru într-o conferinţă, la Palatul Victoria.
De la Sibiu, din curtea bisericii fortificate din comuna Cristian, unde a avut o întalnire cu câțiva copii de la o școală generală, care i-au cantat melodia regretatului Mihai Constantinescu “ O lume minunată”, președintele Iohannis, care era insoțit de președintele Germaniei, Frank Walter-Steimeier, aflat in vizita oficială în România, le-a transmis profesorilor "să aibă încredere". El admite că în invățământ sunt salarii mici dar că ''lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta". "Negocierile trebuie să se ducă în așa fel încât să se ajungă la o concluzie comună și la o agendă, astfel încât să știm cât și ce este fezabil să se facă... Aceste chestiuni se vor rezolva într-un viitor nu foarte îndepărtat", a mai declarat Iohannis.