
Social
Confruntați cu restricții în Europa, turiștii ruși nevoiți să zboare spe alte zări…
turisti_rusia.jpg

Cunoscută pentru plajele sale tropicale, câmpurile bogate pe care se cultivă orez și munții vulcanici, Bali este o destinație turistică populară care atrage călători din întreaga lume. Dar această insulă din Oceanul Indian a început să înregistreze, de anul trecut, o creștere a numărului de turiști dintr-o anumită categorie: aproximativ 58.000 de ruși au vizitat Bali în 2022. Numai în ianuarie 2023, numărul de turiști din Rusia a ajuns la 22.500, conform datelor guvernului indonezian, plasându-i pe ruși pe locul al doilea din clasamentul turiștilor din Indonezia, după australieni.
În cealaltă parte a lumii, povestea e cu totul alta. „Parisul a înregistrat o scădere cu 95,8% a numărului de turiști ruși, în intervalul ianuarie - mai 2023, comparativ cu 2019”, a declarat purtătorul de cuvânt al unei agenții de turism din Paris.
Se așteaptă ca și în timpul verii numărul de turiști ruși care călătoresc în capitala Franței, unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa, să scadă cu 1%.
De la începutul războiului cu Ucraina, pentru ruși a fost tot mai dificil să călătorească în Uniunea Europeană. Obținerea vizelor de călătorie este mai costisitoare și mai complexă, companiilor aeriene ruse le este interzis să zboare deasupra și pe teritoriile țărilor din Uniunea Europeană, iar avioanele private ale oligarhilor ruși nu mai pot ateriza oriunde doresc aceștia.
La aceste restricții se adaugă perspectiva unei primiri ostile pentru turiștii ruși. La un an de la începerea războiului cu Ucraina, Rusia este percepută, în majoritatea țărilor UE, ca „un adversar”, potrivit unui sondaj realizat în ianuarie în mai multe țări europene.
Cu toate acestea, milioane de ruși continuă să călătorească. În 2022, numărul turiștilor ruși a fost de aproximativ 22,5 milioane, față de 19,2 milioane în 2021.
Turcia este destinația lor principală, dar Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Maldive și Egipt se află, de asemenea, printre țările preferate ale turiștilor ruși.
Rusia s-a clasat pe locul 14 în clasamentul referitor la turismul internațional în 2021, cu cheltuieli de aproximativ 11,4 miliarde de dolari, potrivit Statista.
E bine și în Iran, India sau China…
În timp ce Europa este dispusă să se lipsească de turiștii ruși, țările din restul lumii intenționează să profite de această situație. De exemplu, Sri Lanka, Maroc și Thailanda plănuiesc să deschidă legături aeriene directe cu Rusia pentru a facilita călătoriile, în timp ce India, Birmania și Oman au purtat recent discuții cu Moscova în încercarea de a crește numărul de turiști din Rusia.
Iranul a semnat un acord cu Rusia pe 19 mai pentru a stimula cooperarea în turism între cele două țări, la doar câteva zile după ce Cuba a semnat un acord similar care vizează atingerea a 500.000 de vizitatori ruși pe an.
Pentru unele țări, stimularea turismului rusesc este o modalitate de a echilibra legăturile economice cu Rusia. Turcia este unul dintre cei mai mari consumatori de energie rusească din lume, iar industria sa turistică depinde în mare măsură de turiştii ruşi. Acest lucru nu a fost afectat de războiul din Ucraina. „Turcia nu a impus sancțiuni Rusiei, așa că a devenit destinația numărul unu pentru turiștii ruși”, explică Faruk Balli, profesor la Școala de Economie și Finanțe de la Universitatea Massey din Noua Zeelandă.
În schimb, în Cipru și Grecia, lipsa turiștilor ruși – care au reprezentat o mare parte a vizitatorilor până acum – a afectat economia și a determinat o regândire a modelelor de turism.
Lucrurile nu stau la fel în Paris. „Vizitatorii ruși reprezintă acum 1% din totalul turiștilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al unui birou de turism din Paris.
Turismul către Rusia, scădere de peste 96%
În schimb, Rusia suferă pierderi economice semnificative legate de turism. Numărul de vizitatori străini care merg acolo a scăzut cu 96,1% în 2022, comparativ cu cifrele dinaintea pandemiei de Covid, adică din 2019, potrivit Asociației Tour Operatorilor din Rusia.
De la începutul războiului cu Ucraina, turiștii europeni și americani, în special, ocolesc Rusia: sancțiunile occidentale fac călătoriile către Rusia mai dificile, din cauza restricțiilor de zbor și a imposibilității utilizării cardurilor Visa și Mastercard emise de bănci străine.
Prin urmare, guvernul rus încearcă să încurajeze turismul intern, pentru a sprijini acest sector, intensificându-și totodată eforturile de a atrage și turiști internaționali. Sunt în curs de desfășurare planuri de coordonare a sistemului de plăți rusesc Mir cu echivalentul indian RuPay și de eliminare a necesității unei vize rusești pentru vizitatorii din anumite țări arabe și latino-americane.
Revenirea grupurilor de turiști chinezi, în februarie 2023, după ridicarea restricțiilor de călătorie legate de Covid-19, este de asemenea evidențiată pentru a arăta că Rusia rămâne o destinație turistică înfloritoare. Presa de stat rusă a raportat că numărul vizitatorilor chinezi în Rusia ar putea reveni la nivelurile de dinainte de pandemie în următorii trei ani…
Traducere de Adriana Petrescu după un articol publicat de France24