Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Federația Părinților: Susținem revendicarile profesorilor, dar examenele naționale trebuie ținute (Interviu)

greva_educatie_lider_sindical_program_guvernare.jpg

Reprezentanții părinților spun că exista riscul să nu mai avem o sesiune de Bacalureat anul acesta
Sursa imaginii: 
pixabay.com/ro/

Reprezentanții Federației Părinților spun că susțin greva din învățământ și că solicitările protestatarilor sunt îndreptățite, dar totul până la un punct: să nu fie influențat calendarul examenelor nationale, respectiv Evaluarea Nationala și Bacalaureatul. Reprezentanții parintilor spun că elevii nu pot fi ținuți într-o presiune continuă și trebuie să știe când vor susține examenele.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, a spus la RFI  până unde au de gând părinții să susțină demersul profesorilor.

“Știți foarte bine că noi, ca federație, ne-am poziționat alături de revendicările sindicatelor. Cu toții suntem conștienți că avem nevoie de o salarizare corespunzătoare.  Această salarizare nu face altceva decât să atragă o resursă umană de calitate în perspectivă. Dacă vom mări salariile de mâine, cu certitudine nu vom avea un învățământ mai bun. Dar în perspectivă, cum vă spuneam înainte, lucrurile se pot schimba. Și acum suntem alături de aceste solicitări, doar că trebuie să avem un punct final, iar punctul final înseamnă riscul de a amâna examenele acestor copii. Până la urmă, noi suntem o federație de părinți, și este absolut normal să apărăm interesele copiilor noștri. În momentul când sunt puse în pericol(n.r examele na'ionale), iar acum suntem în acest prag, prin aceste tergiversări la nivelul întâlnirilor, categoric că trebuie să ne poziționăm un pic opozabil. Un pic opozabil, în sensul în care susținem în continuare revendicările, dar trebuie să găsim soluții împreună cu sindicatele și cu Ministerul Educației, astfel încât elevii din anii terminali să poată susține examenele la termenul stabilit de către Ministerul Educației... Unii dintre părinți chiar au amenințat că vor da școala în judecată sau Ministerul Educației.

Rep: Aveți un plan B?  Profesorii nu cedează, ce fac părinții? Asociațiile de părinți?

„Eu am vorbit la Ministerul Educației, zilele astea voi ajunge acolo astfel încât să găsim soluțiile pe care le-am găsit și în pandemie. Fie mediile să fie încheiate pe baza notelor care sunt acum, chiar și un elev dacă ar avea o notă, deși mi-e greu să cred că un elev cu două săptămâni înainte de terminarea anului școlar are o notă, dar să facă mediile din acele note fără să mai respecte formula care este în ordinul de ministru. Și eventual directorii, să închidă mediile, că au această posibilitate, chiar dacă vorbim de unele situații crunte, unde sunt doi directori și 1400 de elevi, este aproape imposibil, dar mă bazez pe faptul că, fiind spre finalul anului, o parte dintre elevi au deja medii neîncheiate. Pe de altă parte, înscrierea automată ca la Evaluarea Națională. Elevii să fie înscriși automat la Bacalaureat și, eventual, să aibă posibilitatea să urce pe server-ul sau pe site-ul unității de învățământ documentele necesare, astfel încât să poată să participe  la Bacalaureat și la Evaluarea Națională.”

Rep: Ce r[spuns ați primit, la toate aceste propuneri, de la Ministerul Educației?

“Noi avem garanția de la Ministerul Educației că vom face tot ceea ce ține și de noi, și de către Ministerul Educației,  să nu ne batem joc de aceste examene. Acum nu știu ce înseamnă pactul ăsta, dacă vom decala sau vom respecta calendarul. Dacă această grevă va mai continua și săptămâna următoare, este un mare pericol să amânăm Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul și atunci trebuie să ne gândim ce soluții găsim, să nu amânăm mai mult de una două săptămâni.”