Segundo Villanueva: tristul, asprul drum al veșnicei convertiri--interviu cu Graciela Mochkofsky (II)

Segundo Villanueva, familia și discipolii săi, ajung în Israel la 28 februarie 1990 ca evrei convertiți. Părea sfârșitul logic al unei epopei personale și spirituale care a început decenii  mai devreme în dezolarea materială a Anzilor peruani, în Cajamarca, și a continuat pe liziera amazoniană și pe malul Pacificului, unde Segundo, care evoluase pe căi proprii, de autodidact,  spre Iudaismul ortodox al Vechiului Testament, a constituit o comunitate, Bnei Moshe (Fiii lui Moise) și a înălțat o sinagogă, finisată în 1987. Vestea "miracolului" de la Trujillo/El Milagro s-a răspândit, ajungând în cele din urmă la urechile unui rabin din extrema dreaptă a Sionismului religios, Eliyahu Avichail și în cele din urmă la rabinul-șef sefard al Israelului, Mordechai Eliyahu. Rabinul Avichail era discipolul lui Zvi Yehuda Kook, liderul mișcării Gush Emunim care a întemeiat în 1973 colonia Elon Moreh unde se stabilesc imigranții peruani. Era în toiul primei intifade (revolte a palestinienilor), dar adversitatea le era familiară peruanilor care și-au asumat cu fervoare noua identitate de coloni. Cu prenume ebraice--în cazul familiei Villanueva și un patronim nou--și cu dorința ferventă de asimilare, "evreii incasi" s-au integrat firesc în societatea israeliană. Nu și Segundo, care nu-și găsește locul, se răzvrătește împotriva autorității rabinilor și tradiției orale a iudaismului. În 1994, mai mult alungat, se mută într-o altă colonie, Kfar Tapuach, și în 2003, în toiul celei de-a doua Intifade, hotărăște să se întoarcă în Peru, la început cu intenția de a facilita convertirea și imigrarea altor sute de peruani ce se vor stabili, păstoriți în primul rând de un sionist bogat, Michael Freund, în colonii precum Efrat, Gush Etzion și Alon Shvut. Peruanilor ce au migrat spre Iudaism, li se vor alătura convertiți din Ecuador, Venezuela, Bolivia,  Chile, Honduras, El Salvador și Republica Dominicană. La această mișcare istorică Segundo Villanueva este însă un simplu spectator, redus la insignifianță de propriile-i neliniști.  Se spune că în ultimii ani de  viață, el, creatorul miracolului de la El Milagro, nu mai credea în Mesia și în D-zeul Vechiului Testament.

Graciela Mochkofsky:  Rabinul care i-a convertit, Avichail,  le-a explicat că pot alege, ca majoritatea evreilor care imigrează în Israel, orașe dinlăuntrul așa-numitei Linii Verzi, cu incovenientul că nici o localitate n-are suficient spațiu pentru 200 de persoane care vor să trăiască împreună, grupați;  trebuie, așadar să meargă într-un loc care-i poate găzdui și unde sunt bineveniți ca grup. Li s-a spus, de asemenea, că în cele mai multe orașe israeliene dinlăuntrul Liniei Verzi majoritatea este laică, deci s-ar afla în situația din Peru, cu vecini preponderent nepracticanți. Ori,  ei doreau pentru copiii lor șansa de a crește într-o comunitate practicantă. Așa sfârșesc în Elon Moreh, unde ajung în toiul primei intifade, într-un climat de război. Autocarul care-i duce în faptul nopții de la aeroport spre Elon Moreh  este  escortat de vehicule blindate ale armatei. Sunt surprinși, și li se explică faptul că așa se călătorește spre destinația lor. Acestea fiind spuse, ei îmbrățișează această stare de fapt, devin coloni, recunoscători și fericiți că au fost acceptați. Vecinii, proveniți din multe țări,  i-au primit cu mare cordialitate, și noii-veniți s-au asimilat foarte rapid, au devenit coloni în toată puterea cuvântului, și-au asumat cu gratitudine acea identitate politică, au îmbrățișat-o și au păstrat-o.

Reporter:  În ordinea firească a lucrurilor, acesta trebuia să fie sfârșitul. Dar PROFETUL DIN ANZI, carte palpitantă până la ultimul cuvânt, ne rezervă o surpriză: Segundo Villanueva, devenit după convertire Zerubbabel Tzidkiya, nu-și poate învinge neliniștea, continuă căutarea credinței adevărate. Pentru el, ce părea sfârșitul e doar începutul altei călătorii spirituale care nu se încheie decât când părăsește această lume, la 3 ianuarie 2008.

Graciela Mochkofsky:   A trecut timp până am înțeles acest lucru. Am crezut că ajungerea în Israel va fi sfârșitul fericit, happy ending-ul. Nu sunt de acord cu politica pe care  și-au asumat-o, știu cât de criticată este  în Israel, dar din punct de vedere individual, chiar comunitar, ajunseseră în sfârșit la destinație, în casa pe care au visat-o, unde au fost acceptați,  unde puteau trăi în totală libertate.  Am crezut deci că așa se va termina, cu Segundo  recunoscut ca liderul care i-a condus spre Țara Sfântă.  Pe măsură ce am aflat detaliile--a fost nevoie de timp pentru a le câștiga încrederea și a  afla de la ei ce s-a întâmplat--a devenit clar că îndată după ce au ajuns Segundo și-a pierdut autoritatatea de lider al comunității. Discipolii săi  au înțeles că Segundo știe mai puțin despre Iudaism decât mulți coloni, evrei din naștere, și cu siguranță mai puțin decât rabinii. Când a venit vremea să  aleagă  o sinagogă dintr-o ofertă foarte bogată de congregații cu propria lor istorie, foarte lungă, să aleagă între Askenazi și Sefarzi și din puzderia de grupuri politice din colonie, discipolii au ales, Segundo a refuzat,  ceea ce a generat fricțiune cu rabinii locali.  Apoi, Segundo a decis că iudaismul rabinic pune accent prea mare pe legea, tradiția orală, ori el nu cunoștea Talmudul sau alte cărți de interpretare a Scripturii evreiești, el știa doar Cuvântul scris, Tora și Tanahul, Biblia evreiască. A vrut să se limiteze la ea, a început deci să respingă autoritatea rabinilor, legea orală în totalitatea ei, și a început să frecventeze grupuri radicale,  percepute înlăuntrul Iudaismului că neevreiesti, Karaiții și Samaritenii, secte cu o istorie străveche care nu respectă tradiția orală, nu fac parte din Iudaismul rabinic. Apropiererea lui de aceste grupuri stârnește controverse.  Sfârșitul e foarte trist: își  pierde comunitatea, își pierde proprii copiii, care aleg Iudaismul rabinic. Fiul său, Yehoshua/Josue devine rabin și se mută la Ierusalim, apoi într-o  suburbie a Tel Aviv-ului. Segundo e părăsit de toți, se întoarce în Peru, unde alții își așteptau rândul la convertire și emigrare în Israel. Încearcă să devină liderul lor, dar ei află  că nu-i acceptat în Israel și nu vor să aibă nimic de-a face cu el. Se întoarce acasă, părăsește Elon Moreh din cauza relației proaste cu rabinii de acolo, se mută în Kfar Tapuach, colonie radicală, de extremă-dreapta, unde continuă să studieze. Convertirea sa era neterminată, nu găsea exact ce căuta. A venit bătrânețea, apoi demența senilă. Sunt indicii, bazate pe conversații pe care le-a purtat, că  în ultima periodă a vieții înainte de a-și pierde mințile și-a pierdut credința.

Reporter:  E tristețe dar și măreție în acest destin, care a fost, până la un punct,  cu mai puțină intensitate, și al sutelor și miilor de peruani și alți latino-americani care au urmat același traseu fizic și spiritual. Ce ați aflat despre acest aspect mai puțin cunoscut al istoriei evreiești?

Graciela Mochkofsky:  După moartea lui Segundo Villanueva am aflat că există, în America Latină, în Peru dar și în Colombia, Ecuador, Brazilia, America Centrală și Mexic, numeroase noi comunități care au trecut prin același proces de transformare și convertire. Am numărat peste 60 de comunități în 14 țări, toate comunități pauperizate, multe compuse din mestizos și indigeni, un Iudaism emergent, istoric nelegat de Iudaism și neintegrat în viața evreiască tradițională din America  Latină, deci total paralel. E interesant de văzut care-i va fi soarta.