
Social
CEO-ul OpenAI spune că ”nu poate dormi de grijă” că a făcut ceva rău prin lansarea ChatGPT
ai.jpg

Într-o conversaţie din timpul unei călătorii recente în India, Altman a spus că este îngrijorat că a făcut ”ceva cu adevărat rău” prin crearea ChatGPT, care a fost lansată în noiembrie şi a stârnit un val de interes pentru inteligenţa artificială.
”Ceea ce mă face să nu pot dorimi este ideea ipotetică că am făcut deja ceva foarte rău lansând ChatGPT”, i-a spus Altman lui Satyan Gajwani, vicepreşedintele Times Internet, la un eveniment organizat miercuri de Economic Times, scrie News.ro.
Altman a spus că este îngrijorat că ”poate că a fost ceva greu şi complicat” pe care echipa sa a ratat când lucra la chatbot. Întrebat dacă AI ar trebui reglementată în mod similar cu energia atomică, Altman a spus că trebuie să existe un sistem mai bun pentru a audita procesul.
”Să avem un sistem astfel încât să putem audita oamenii care o fac, să-l licenţiem, să avem teste de siguranţă înainte de implementare”, a spus el.
La începutul acestei luni, Altman a făcut parte dintr-un grup de peste 350 de oameni de ştiinţă şi lideri tehnologici care au semnat o declaraţie prin care îşi exprimă îngrijorarea profundă cu privire la riscurile AI.
”Atenuarea riscului de dispariţie din cauza inteligenţei artificiale ar trebui să fie o prioritate globală alături de alte riscuri la scară societală, cum ar fi pandemiile şi războiul nuclear”, se arată în declaraţie.