Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa Plus: Trafic record pe aeroporturile din Turcia

avioane_europa_turcia.jpg

Sursa imaginii: 
antalya-airport.aero

În data de 1 iulie a.c. traficul de pe Aeroportul Antalya a atins un record istoric de 1188 de aterizări și decolări, respectiv 199 419 de pasageri, în timp ce la Aeroportul Trabzon, în data de 30 iunie a.c. s-au înregistrat 145 de aterizări și decolări, cele mai bune rezultate comerciale din istoria celor două aeroporturi, a anunțat Abdülkadir Uraloğlu, ministrul turc al transporturilor și infrastructurii.

”Sunt vești foarte bune și considerăm că acesta este un rezultat direct al investițiilor masive pentru modernizare pe care le-am realizat în ultimii ani. Sperăm ca în anii ce vin să doborâm noi recorduri”, a spus ministrul, citat de televiziunea NTV.

Creșterea traficului se datorează în primul rând turismului internațional, în condițiile în care, din cele 1188 de curse de pe Aeroportul Antalya, 1020 au fost curse internaționale, o proporție similară înregistrându-se și în cazul Aeroportului Trabzon, unde sosirile au provenit din 12 țări diferite. 

Se înregistrează creșteri ale fluxului de turiști străini în special din Germania, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Kurdistanul irakian, Arabia Saudită, Oman, Israel, Qatar, Republica turcă a Ciprului de Nord și Iordania, a mai precizat oficialul.

 

Armenia: Apel la ”încredere mutuală” față de Azerbaidjan

Pentru o pace durabilă în regiune este nevoie în primul rând de negocieri directe între Stépanakert (capitala Republicii Artsakh, enclava majoritar armeană din Nagorno Karabach – n.r.) și Baku (capitala Azerbaidjanului), pentru a crea un climat de încredere mutuală, care să fie apoi confirmat la nivel înalt, a declarat într-un interviu pentru postul Europa Liberă, secțiunea în limba armeană, Samuel Babayan, fondatorul și fostul comandant al armatei Republicii Artsakh.

”Trebuie să încercăm să instaurăm această încredere mutuală, să cădem de acord asupra unor chestiuni punctuale și abia apoi, într-o a doua etapă, să negociem statutul regiunii și toate celelalte probleme (...) Dacă nu vom merge pe această cale, dacă nu vom reuși să creăm această încredere mutuală, vă asigur că negocierile din ultimii 30 de ani se vor dovedi inutile și vom negocia încă 30 de ani de acum încolo fără nici un rezultat concret”, a spus Babayan, care este considerat un erou al poporului armean.

Declarațiile vin după ce, în urmă cu o săptămână, chiar în timp ce la Washington avea loc o rundă de negocieri de pace între miniștrii de externe azer și armean, mediate de secretarul de stat american Anthony Blinken, în Nagorno Karabach au reizbucnit ciocnirile armate: guvernul armean al Republicii Artsakh a anunțat că trupele sale au fost atacate de artileria azeră, cel puțin patru soldați armeni fiind uciși. Autoritățile de la Baku au anunțat la rândul lor că un soldat azer a fost ucis.

 

Azerbaidjan: Scad veniturile din exportul de petrol și gaze

Potrivit ultimelor statistici oficiale, structura comerțului exterior al Azerbaidjanului cunoaște modificări importante: în primele cinci luni ale acestui an exporturile au crescut cu 4,5%, atingând nivelul de 16, 114 miliarde de dolari, în timp ce importurile au crescut mult mai vertiginos, cu 33,2%, ajungând la 6,838 miliarde de dolari, transmite publicația azeră haqqin.az.

Deși s-a înregistrat un excedent comercial de 9, 276 de miliarde de dolari, acesta este în scădere cu aproape 10% față de anul trecut, mai notează publicația citată.

Exporturile de produse petroliere și gaze naturale, care reprezintă majoritatea covârșitoare în structura exporturilor țării (90,9%) au crescut cu 3.2% în volum față de perioada similară a anului trecut, dar au scăzut în termeni de venituri încasate cu 10,4%, până la nivelul de 7,22 miliarde de dolari, datorită evoluțiilor prețurilor de pe piața internațională.

Pe de altă parte, premierul Ali Asadov a declarat că principala preocupare a guvernului său o constituie asigurarea securității alimentare a țării sale prin crearea de stocuri, motiv pentru care importurile de produse alimentare de bază au crescut masiv, în condițiile creșterii prețurilor pe piețele internaționale.

 

Kazakhstan: Proceduri inutile și multă birocrație

Combaterea infracționalității nu poate fi eficientă fără modernizarea și mai ales digitalizarea activității organelor abilitate, care în prezent este îngreunată de o birocrație excesivă și de tot felul de proceduri inutile, a declarat președintele țării, Kassym-Jomart Tokayev, în cadrul unei recente reuniuni cu responsabili din cadrul Ministerului de interne, transmite publicația time.kz.

”Digitalizarea trebuie să se dezvolte în toate structurile ministerului de interne, la nivel central și mai ales regional. Polițiștii și anchetatorii din toate secțiile de poliție din țară trebuie eliberați de procedurile inutile și de birocrația excesivă din prezent.

Cetățenii nu au nevoie de rapoarte de activitate și de statistici, ci de schimbări concrete care să le ofere siguranța de care au nevoie în viața de zi cu zi”, a subliniat președintele, care a anunțat cu același prilej că a inițiat un proiect de lege special în acest sens.

 

Au contribuit la redactarea Revistei Presei Europa Plus:

Elif Naz Koca - Turcia

Arévik Grigorian - Armenia

Lala Mammadova - Azerbaidjan

Ainaz Avzhanova - Kazakhstan

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 6 iulie 2023