
Social
Interzicerea cărnii și a mașinilor în orașe? Nu, doar ”Prostia omenească” în acțiune
friptura.jpg

Povestea a prins și în România, unde sunt menționate numeroase orașe, precum Brașov, Buzău, Constanța, Iași, Alba Iulia, Aiud și altele. Bineînțeles, informațiile sunt false, totul este o imensă dezinformare.
Este, într-adevăr, o dezinformare la nivel global și care – cum era de așteptat – a făcut victime și în România. Informațiile false au fost distribuite de sute de mii de ori pe diverse rețele, cum ar fi TikTok, Telegram sau X, fosta Twitter.
Ele se referă la sute și sute de orașe din întreaga lume care, chipurile, ar fi decis să interzică carnea, produsele lactate și mașinile private până în 2030 ori cumpărarea a mai mult de trei articole vestimentare pe an.
Dar care este originea dezinformării?
Există, într-adevăr, un raport intitulat "Viitorul consumului urban într-o lume cu 1,5°C", publicat în 2019 de Universitatea din Leeds și rețeaua de orașe C40.
Această rețea este, într-adevăr, alcătuită din aproape 100 de orașe din întreaga lume care, împreună, reprezintă peste 20% din economia mondială și care depun eforturi pentru a limita schimbările climatice.
Este deci adevărat că un raport științific a explorat, în mod teoretic, posibile modalități de reducere a emisiilor de dioxid de carbon – fără însă a recomanda politici.
Și cam aici ia sfârșit adevărul și începe minciuna. Pentru că autorii dezinformării au tras concluzia că participanții la inițiative privind alinierea la obiectivele Acordului climatic de la Paris s-au și angajat să pună în aplicare presupusele obiective ale raportului, cum ar fi interzicerea cărnii până în 2030 sau, mai mult, interzicerea proprietății private.
Publicația germană Deutsche Welle a cerut comentarii orașelor germane menționate în articole și toate au respins rapoartele.
La fel, Logically Facts, o publicație specializată în verificarea informațiilor, arată că niciunul dintre cele 14 orașe americane amintite în șirul de postări nu confirmă că ar avea în vedere asemenea măsuri.
Deci, care este legătura între un raport științific, pur teoretic și politici adoptate de o întreagă rețea de orașe? Pe scurt: niciuna.
Însă aici avem de-a face cu o metodă deja clasică de dezinformare: se pornește de la o bază reală, la care se adaugă interpretări absolut eronate. Mulți oameni pot fi păcăliți cu ușurință, crezând că dacă un fapt este adevărat atunci și celelalte sunt adevărate – ceea ce nu e valabil întotdeuna.
Sigur, susținătorii dezinformărilor pot replica faptul că, dacă orașele respective au negat acum că vor aplica astfel de politici, asta nu înseamnă că nu o vor putea face în viitor.
Este ca în povestea drobului de sare a lui Ion Creangă care – apropos – se cheamă ”Prostia omenească”.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica