Cum se trăiește la 200 metri de război/Reportaj în Delta Dunării

Pentru a ajunge la Plaurul, satul din care se vede portul Ismail, se ia bacul din Tulcea, apoi se mai merge pe pământ în jur de 30 de minute, în funcție de mașina pe care o ai, având în vedere că, în cea mai mare parte a lui, vorbim de un drum pietruit, ca multe în delta Dunării. Drumuri pe care merg puține mașini - localnici trăind puțini în aceste locuri, iar turiștii deplasându-se mai mult cu barca.  De când oamenii din Plaurul și primarul din comuna Ceatalchioi care administrează acest sat s-au plâns că pe deasupra caselor zboară drone, pe mal cad bucăți de drone, iar bombardamentele sunt atât de puternice încât li se sparg geamurile, drumul către Plaurul a devenit un fel de autostradă foarte circulată: camioane ale armatei, mașini de la diverse autorități, presă și oameni care vor să vadă de rude ridică praful drumului. Martori la acest trafic sunt copacii albi de atâta colb. Când ajungi, însă, la Plaurul și cobori în curtea unui localnic, un minut pe ceas până la malul Dunării, de unde vezi ca peste o stradă portul Ismail, înțelegi, de ce se sparg geamurile oamenilor de pe malul românesc.

„Localnic : Păi cum fie? Prima dată a fost mai rău, până ne-am învățat. Între timp, a devenit o obișnuință.  Mai întâi au început sirenele când a început războiul în Ucraina. A fost un stres prima dată, după aceea ne-am învățat cu ele.  Apoi au început bombardamentele. Ne-am învățat și cu bombardamentele. 

Reporter : Dar cum este? Ce simțiți? 

Ce să simt doamnă dacă bubuie  la 200 metri de mal? Știți că aici e silozul... sunt 200-300 de metri până acolo. Cum să mă simt? Să te trezească din pat o bubuitură? Au fost și câte 2-3 seri cu bombardamente în fiecare noapte... Și numai la două noaptea. Într-o noapte, au bombardat de la 2.30 până la 5 dimineață. Întruna. 

Reporter : Ați stat treaz?

Localnic : Păi și azi noapte a început înainte de 1.00 și am stat treaz până la  3.30.  M-am pus în pat, am stat la televizor până la 4.00 și la 5 fără 10 m-a trezit din nou bombardamentul.  Chiar la siloz, aici.

Reporter : Aveți copii? Nepoți?

Localnic : Avem copii. 

Reporter :  Se sperie?

Localnic:  Așa cum v-am spus, s-au speriat prima dată, dar acum s-au învățat. Ies și ei pe afară că nu pot dormi, fata mare este  la liceu la Tulcea. Copiii ies, filmează... 

Reporter : Și casa? A căzut ceva la dumneavostră? S-a deteriorat ceva? 

Localnic : Acum vreo săptămână mi-a căzut un geam... s-a spart geamul de la balcon.

Reporter : Din cauza bombardamentelor?

Localnic :  Da, de la bombardament, m-am trezit din bombardament și geamul căzut înăuntru...”

 

Adăposturile din Plaurul rezistă chiar dacă o dronă cade pe ele

După ce pentru toată lumea a devenit clar că.... categoric pe malul românesc cad bucăți de dronă, iar oamenii se simt în pericol, autoritățile au luat măsuri și au construit în două zile, adăposturi antiaeriene în Plaurul. Iată ce spune plutonierul major Mircea Mușat, de la Brigada 10 Geniu Dunărea de Jos.

„Plutonierul major Mircea Mușat : Un spațiu de protecție are o lungime de 9,6 metri, o lățime de doi metri la interior și 1,5 metri înălțime. Are o capacitate de 20 metri cubi, iar un asemenea spațiu poate adăposti undeva între 30 și 40 de persoane. Deci, două spații de acest gen sunt, părerea mea, mult mai mult decât suficiente pentru oameni...

Reporter :  Deci aici întră 20 de oameni.

Plutonierul major Mircea Mușat : Mai mult de 20 de oameni, poate 30 de oameni, între 30 și 40 de oameni. La interior spațiile vor fi echipate cu saci de nisip plasați pe interiorul pereților care vor fi folosiți de localnici, eventual să se așeze pe ei...

Reporter : Am înțeles. Și sacii de dinafară?

Plutonierul major Mircea Mușat :   Sacii de pe dinafară vin ca un zid de protecție suplimentar, nu că zidul inițial nu ar face față, dar acesta este un zid de protecție suplimentar din saci încărcați cu pământ și oferă o protecție suplimentară.

Reporter : La ce tip de pericole, explozii rezistă? Dacă cade ce anume?

Plutonierul major Mircea Mușat : Conform riscurilor identificate  și anume resturi de drone doborâte și căzute pe teritoriul național sau resturi de rachete antiaeriene care pot să cadă pe teritoriul național, acest tip de spații sunt oferă protecție maximă.

Reporter : Dar dacă greșesc o dronă? 

Plutonierul major Mircea Mușat : Ele, prin construcția lor, în urma studiilor și calculelor genistice pot să suporte și o cantitate de 50 de TNT.”

 

Domnul de mai devreme, din curtea căruia ajungi într-o clipă la Dunăre, ne-a invitat în curte la o felie de pepene. Este printre puținii localnici care mai stau de vorbă cu presa. De altfel, în Plaurul stau puțini oameni. Cu gazda noastră și polițistul de frontieră, i-am numărat; au ieșit 18 de toți, dar domiciliu aici au mai mulți. De aceea și capacitatea adăposturilor e mai mare. Le sunt de ajutor ?

„Localnic : Adăposturile astea sunt făcute pentru a asigura ceva protecție. Nu sunt pentru bombardamente... sau suflul de la acestea... 

Reporter : Armata spune că rezistă la o dronă...

Localnic :  Ei, la o dronă  nu e o problemă, la încărcătura care o are, dar nu știu dacă ar fi timp să pleci din casă. Eu stau la 50 de metri de acest buncăr, dacă ar veni drona, nu știu dacă am timp  să-mi trezesc copiii soția și să intru în el, darămite alte persoane care sunt la 100-200 metri... (n-ar avea timp) să ajungă până aici... Drona se mișcă foarte repede.

Reporter: Presupun că trebuie să intrați când încep sirenele pe malul celălalt...

Localnic : Aici sună serialele astea și când dă și la Odesa sau în altă parte... ele sunt legate între ele... Dacă dă aicea, sună și la Odesa, nu doar la Ismail.”

Primarul care l-a contrazis pe Președinte

De la Plaurul, am mers la Ceatalchioi să vorbim cu primarul care, de săptămâni întregi colindă satele comunii și malurile Dunării pentru a vorbi cu oamenii speriați de drone. După reamintim, refuzul categoric de a admite problemele de pe malul românesc. Tudor Cernegă e mulțumit acum că autoritățile îi iau pe oamenii din comună în sfârșit în serios.

 

„Tudor Gernegă : Poate aș minți să spun dacă lumea ar intra sau nu în acele adăposturi. Lumea e puțin mai liniștită pentru că pe  raza comunei nu avem niciun astfel de adăpost antiaerian.

Și este un lucru benefic. Decizia asta a fost luată de comandamentul național pe situații de urgență, nu de comandamentul local.  Noi doar împreună cu cei de la  Inspectoratul de situații de urgență Tulcea și cu armata am stabilit  doar locația. Bunărele acelea asigură siguranța... sunt sigure contra unor evenimente de genul  căderii accidentale sau voite a dronelor poate trimise de nea Putin. Informarea de folosire o fac eu împreună cu băiatul de la ISU.  Adică, în cazul în care cad drone sau e posibil să cadă drone, vă îndreptați către adăposturi. Vă duceți acolo, stați așa, și-așa. Oamenii deja știu ce e făcut. Celor care nu vor să intre acolo sau consideră că nu e  mare pericol, le-am spus că trebuie  să se îndepărteze de în zona geamului, a ușii, să stea într-un colț unde este zidul mai gros.

Dacă ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva vedeți în fața primăriei este o mașină de la pompieri, ne deplasăm luăm pe cineva dacă i s-a făcut rău, îl ducem la malul Dunării, acolo vine șalupa pompierilor care asigură trecerea, indiferent de orice oră este. Și Dumnezeu cu mila, asta este.

Reporter : Spuneați că, dacă am înțeles, am înțeles eu bine, că nu vă mai simțiți luat în râs...

Tudor Gernegă : Da, după cum știți, cu aproape două luni în urmă am făcut o declarație în presă precum că mai mulți localnici sesizează faptul că ar fi posibil ca fragmente din una din dronele doborâte de anti Aeriana ucraineană euro să fi căzut în Dunăre sau în imediata apropiere a pădurii, pe malul Dunării...  și că unele drone care atacă portul întorc pe deasupra spațiului locuințelor, oamenilor. Atunci am fost tratat cu  derâdere, cu amenințări....Și acum cu descoperirea celor dpuă zise fragmente de posibile drone, lucrurile s-au cam schimbat. Sunt luate foarte serios, sunt băgat în seamă, ar fi un cuvânt de zis, iar oamenii  sunt totuși bucuroși că  s-a făcut dreptate, cum ar veni.

I-a băgat în seamă, îi ascultă cineva.”

Pe drumul de întoarcere, aceeași vânzoleală, mașini de la autorități, presă, camioane ale armatei. Bacul către Tulcea abia face față, iar oamenii locurilor speră să vină ziua în care să nu mai aibă nevoie să-i bage nimeni în seamă, iar singurul zgomot pe care să-l audă să fie cel al Deltei.