Ecluze pe Bega. După 65 de ani, primele ambarcațiuni au intrat în România din Serbia pe Canalul Bega

Cât de importantă mai este Bega pentru Timișoara și cum ar putea ea redeveni la fel prețioasă cum era odinioară?  O întrebare la care au încercat să găsească un răspuns, în ultimele luni, cei implicați în proiectul „Ecluze pe Bega”.  Până în urmă cu șapte decenii extrem de important în viețile comunităților pe care le străbate, râul așteaptă acum, cuminte, să-și recapete locul. În aprilie 2022, a fost redeschis nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român și, teoretic, din acel moment, se poate merge cu vaporașul de la Timișoara spre Serbia, pe Bega. Prin același proiect, sârbii aveau de reparat nodurile hidrotehnice de la Srpski Itebej și Klek.  

În Serbia și România sunt 114 kilometri de Canal Bega. De asemenea, de la Timișoara la Zrenjanin  există o pistă de biciclete care depășește 70 de kilometri. 

Ce lipsește însă este un punct permanent de trecere a frontierei. Pentru amatorii de biciclit s-a găsit o soluție temporară, astfel că, o dată pe lună, de-a lungul  verii, a fost deschis un punct temporar și s-a putut pedala, în weekend, de la Timișoara la Zrenjanin. În ceea ce privește canalul Bega, lucrurile sunt în continuare complicate. Până în urmă cu vreo 70 d ani, la Timișoara se putea veni pe apă dinspre Srbia. Orașul avea port funcțional, iar în județ mai exista un port, în comuna Otelec, aflată la 40 km de Timișoara pe șosea.

Teoretic, se poate. Cu practica stăm mai greu

Azi, datorită lucrărilor făcute pe Canalul Bega, se poate pleca de la Timișoara, se poate trece de ecluza d la Sânmihaiu Român și se poate opri la Otelec. De acolo până la Srpski Itebej ar mai fi cam două ore pe apă, dar… nu e vamă.  În luna mai, expediția Circuemuropa a plecat de la Timișoara pe apă, spre Dunăre, și apoi spre Marea Neagră. A fost deschis atunci, câteva ore, un punct de trecere a frontierei, prin care trei temerari au ieșit perntru prima dată din România după 65 de ani, pe Bega.  

Sursa imaginii: 

Facebook / Ecluze pe Bega

Cam tot pe atunci, în mai, a început și proiectul „Ecluze pe Bega”, o inițiativă comunitară care are ca scop principal o mai bună cunoaștere a întregului areal din care face parte râul Bega. Sunt implicați în acestă aventură un birou de arhitecture, un club și o fundație. Motorul principal este vaporașul Pelicanul, un simbol al Timișoarei, distrus de un incendiu în urmă cu mai mulți ani și refcut ca la carte, nu demult. 

D atunci, pe malurile canalului și pe Pelican s-au desfășurat o mulțime de activități, prin care s-a încercat  aducerea oamenilor aproape de Canalul Bega, de apă, de fapt, și potențialul pe care îl are aceasta. Primul eveniment a fost un concert susținut chiar pe vaporaș de trupa Blazzaj. Alexandrina Ciortuz, care este arhitect și coordonatorul proiectului, despre această primă experiență: „Din prima zi, feedback-ul o fost întotdeauna pozitiv și cum astăzi zicem că este moment emoționant pentru noi, și prima activitate din proiect, care a fost concertul Blazaj, pe malul Begăi, în care pe Pelican se plimba trupa Blazzaj, și noi toți îl urmăream pe jos sau pe biciclete, cu partenerii de la Pedallez, am zis haideți cu bicicletele, ca să fie în mișcare, dar am ajuns să ne dăm seama că erau atâta de mulți oameni, că nu puteam să pedalăm. Ăla a fost un impuls atâta de mare, fix la prima activitate și acuma suntem aproape de ultima și să vezi că este exact aceeași energie și tot mai multă, de fapt. Tot mai mulți oameni observă și își dau seama și vor să contribui. Deci tu crezi că oamenii au înțeles cât de importantă este Bga și că, de fapt, important  să n-o ignorăm? Da, eu cred că am ajuns la un număr destul de mare de oameni și, mai mult decât a ajunge doar la oamenii din orașul Timișoara, am ajuns la oameni în toată țara”.

Din Serbia s-a venit... în coloană pe Bega

Sâmbătă, 23 septembrie, Pelicanul a trecut în premieră frontiera spre Serbia, cu 40 de oameni la bord.   S-a mers apoi, printre trestii și lebede, către ecluza de la Srpski Itebej, unde așteptau opt ambarcațiuni înmatriculat în Serbie. Acestea au venit apoi spre Timișoara, în „coloană”, având în frunte Pelicanul. A fost pentru prima dată în peste șase decenii când, dinspre Srbia, o ambarcațiune a intrat în România, pe Bga.

Sursa imaginii: 

RFI / Otilia Ghițescu

Din nou, Alexandrina Ciortuz: „Am  construit un proiect care îi mai mare decât ce am crezut cumva. Este ce ne-am așteptat, este ce ne-am dorit, e momentul în care vezi că se întâmplă și îți dai seama că ce te-ai gândit și cum el poate să continuă să crească. E fascinant,  e un feeling foarte fain. Astăzi s-a trecut prima dată și sensives in spe serdească în România cu 65 de ani plus minus. Băieții de la Circumeuropa au fost cei care acum câteva luni, și noi i-am condus, au inaugurat în direcția România-Serbia, navigația după mulți ani, și noi astăzi am făcut-o la o scară mai mare și în sens invers”. 

Duminică dimineață, în centrul Timișoarei, în spatele Catedralei, stăteau cuminți pe apă nu doar Pelicanul și vaporașele Societății de Transport Public, ci și cele opt ambarcațiuni venite din Serbia, care au înnoptat aici.  E o imagine care nu s-a mai văzut pe Bega și, poate, un semn că orașul începe să privească apa cu alți ochi. L-am întrebat pe Bogdan Demetrescu, unul dintre... arhitecții proiectului, dacă Timișoara n-a fost cumva prea mult întoarsă cu spatele către apă. 

„Da, a fost foarte mult timp întoarsă cu spatele, dar deja cred că se observă că lumea se uită la apă și ceea ce obligă toată comunitatea, indiferent că-i administrație sau să zic simplu cetățean, locuitor al orașului, să fim mult mai atenți la apă și ce construim și cum construim și cum folosim aceste resurse. Proiectul nostru e și un, hai să zicem, pe lângă dimensiunea lui culturală, de cercetare, de punere în discuție și repunere pe masă, niște teme oarecum date la o parte, dar în contextul actual foarte importante privind ce înseamnă natura și renaturarea cursurilor de apă, cred că o are și o dimensiune să zicem un pic critică, pentru că ne interesează să avem grijă de Bega mult mai mult și asta cred că trebuie să ne pună pe gânduri, să vedem felul în care se administrează, felul în care se gestionează și așa cum vedem astăzi noi trebuie să recâștigăm cultura apei și felul de a trăi cu apa”, spune acesta.

Drumul de la dorință la putință e lung

Partea de cercetare a proiectului „Ecluze pe Bega” va fi ilustrată, spre finele anului, într-un catalog. Anul viitor, proiectul va merge mai departe, probabil la scară mai mică, în funcție de resursele financiare, care vor fi mai reduse decât în 2023, anul de capitala europeană a culturii al Timișoarei.

Dar, dincolo de bunele intenții și munca unor entuziaști,  e nevoie de implicarea la modul concret și nu doar declarativ a autorităților. Azi, Timișoara nu mai are port, iar pe canal nu sunt locuri amenajate pentru ambarcațiuni. Cineva ar trebui să înceapă demersurile pentru ca aceste lucruri să se întâmple. 

Ecluza de la Srpski Itebej

Sursa imaginii: 

RFI / Otilia Ghițescu

Anul trecut, când au fost finalizate lucrările de la ecluza de la Sânmihaiu Român, reprezentanții consiliului județean anunțau că în buget sunt prevăzuți bani pentru începerea lucrărilor de construcție a punctului de trecere a frontierei pe epă. Estimările erau că acestea ar putea fi funcțional la finele anului 2023. Nu se va întâmpla însă atât de curând. 

„Ecluze pe Bega” a propus, în această vară, o călătorie pe apă și pe maluri, în trecutul, prezentul, dar mai ales în viitorul și în oportunitățile unui teritoriu despărțit, de la un anumit punct al istoriei, de o frontieră. Proiectul a arătat că interes există, că oamenii iubesc și înțeleg rostul canalului care le desparte orașul în două. Mai trebuie însă și ca autoritățile să priceapă acest lucru.