Povestea din spatele căutărilor lui Ozzy, cățelul rătăcit pe munte (Interviu)

Sebastian Marinescu: Până acum doi ani am avut un beagle. Încă sunt pe grupurile de beagle. Am văzut acolo apelul Simonei. Ulterior noi l-am preluat și la Salvamont și pe toate grupurile de Facebook și pe grupurile unde avem noi voluntari și membri. Dar am demarat și procedurile de căutare. Am fost în zonă. Am căutat cu drona cu termoviziune.

Dar având în vedere specificul cățelului, faptul că este mic, cu pete maro, era foarte greu de identificat pe munte vizual. Iar cu termoviziune nu prea s-a putut deoarece este o zonă foarte împădurită. Salvatorii montani au patrulat câteva zile pe traseele respective, dar nu au găsit nimic. 

În schimb, miercuri dimineață, un coleg de la ISU Brașov, Marian Stanciu,  care se afla în zona pârtiei de la Zănoaga din Bran, a identificat câinele pe drum și ne-a sunat imediat să ne spună despre el. Noi, în momentul în care am aflat despre situație, ne-am bucurat foarte mult când am văzut materialele foto și video cu câinele. I-am trimis Simonei și ne-a confirmat că este câinele ei. În acel moment stăpâna se afla în zona cabanei Mălăiești. A coborât imediat spre Bran.

Am reușit cu ajutorul colegilor de la Salvamont să îl prindem. Apoi Simona a intrat în posesia lui. Aseară ne-a trimis și un mesaj de mulțumire. A fost foarte fericită că s-a reîntâlnit cu el. E foarte bine că câinele nu a pățit nimic. Este în stare foarte bună, lucru surprinzător având în vedere că a fost 4 – 5 zile pe munte, unde se știe foarte bine că sunt și animale sălbatice. Îi mulțumim foarte mult lui Marian că a dat dovadă de spirit civic, de faptul că a reușit să îl prindă, l-a urmărit și nu a trecut cu vederea acest lucru.

Reporter: Expresia cheie este „a reușit să îl prindă”. Cum îl prinzi pentru că este destul de iute de picior?

SM: E greu de spus cum prinzi un cățel. Eu știu din propria experiență cu beagle-ul meu că dacă fugeai spre el fugea de mine, credea că mă joc cu el. Dacă fugeam în partea opusă fugea spre mine. E greu de stabilit o rețetă în a prinde un cățel. A reușit să îl prindă, lucru care a fost foarte bine.

Rep: Spuneați că e surprinzător cât de bine arată cățelul după 4 zile și 4 nopți petrecute pe munte. Dar nu doar că le-a petrecut pe munte, a și străbătut niște kilometri. Exact unde a fost găsit, departe de locul unde a dispărut?

SM: A fost găsit destul de departe. A fost găsit în Bran, plecat de la pârtia Zănoaga, din zona respectivă, Marian ne-a apelat că este pe urmele cățelului. Dar înainte cu două zile fusese văzut la Mălăiești, în altă parte. E surprinzător. Nu știm ce traseu a străbătut. 

Ar fi fost foarte interesant dacă ar fi avut un GPS. Ar fi fost găsit mult mai repede, dar ar fi fost interesant de văzut ulterior pe unde s-a deplasat. Este un caz atipic și pentru noi, pentru structura Salvamont. Sincer, nu ne-am mai întâlnit cu astfel de cazuri. 

Dar, totodată, recomandăm turiștilor care merg cu patrupezii pe munte să îi țină în lesă sau într-o lesă mai lungă. Să nu îi lase tot timpul liberi dacă nu cunosc zona și dacă știu că câinele este imprevizibil. 

Poate să simtă un miros de alt animal și să fugă, să o ia în altă direcție în orice moment. Totodată, există dispozitive foarte bune, pe care le folosesc și colegii mei care au divizii canine, de la un anumit producător, cu ajutorul cărora poți să vezi în timp real unde se află de pe telefon.

"A fost o mobilizare foarte mare. Ne-am bucurat pentru că pe traseu ne întrebau oameni dacă l-am văzut pe Ozzy"

Rep: Nu știu dacă ați apucat să vorbiți cu stăpâna. V-a explicat cum s-a întâmplat? 

SM: Nu. Aceste aspecte nu le-am discutat. Noi ne-am axat mai mult pe căutare și pe patrulare. În momentul în care ne-a sunat Marian, colegul de la ISU, că a găsit câinele, ne-am axat pe punerea acestuia în legătură cu familia pentru a intra cât mai repede în posesia patrupedului.

Rep: Apelurile Simonei au avut impact pe rețelele sociale tocmai pentru că a rămas acolo să îl caute. Realist vorbind, o singură persoană să acopere o zonă atât de mare e imposibil. Cum ați simțit dumneavoastră această mobilizare?

SM: Noi ne-am bucurat pentru că a fost o mobilizare foarte mare. Ne-am bucurat pentru că pe traseu am văzut oameni care ne întrebau dacă l-am văzut pe Ozzy. Erau oameni normali, turiști, montaniarzi, care mergeau și s-au mobilizat pentru a o sprijini pe Simona. A fost un sentiment unic. Pot să vă spun că suntem siguri că acest cățel, Ozzy, nu a străbătut doar trasee turistice omologate. Mai mult ca sigur a luat-o și prin pădure și a explorat.

Rep: Nu știm peste ce a dat în explorările lui. Am văzut că au fost tot felul de comentarii, unele neinspirate, de genul că îl mănâncă ursul. Cine reprezintă cel mai mare pericol petrecând zile și nopți în pădure, câinii de la stâne, animalele sălbatice?

SM: Este greu de spus. Există riscul să se întâlnească cu câini de la stâne, cu alte animale periculoase precum urșii, să cadă într-o prăpastie, într-o râpă. S-a expus în continuu la pericole. Faptul că a ajuns înapoi nevătămat este un adevărat miracol. Dar ne bucurăm că acest lucru s-a întâmplat. (AUDIO)

Rep: Și vine și într-un moment în care fiecare e ocupat cu problemele lui. Totuși, câinele a reușit să mobilizeze două comunități. O comunitate importantă, cea a posesorilor de beagle, de unde presupun că s-a extins și spre alți posesori de câini. Dar și cei care merg pe munte. Am văzut anunțul circulând și pe grupurile de oameni care merg pe munte.

SM: Apelul Simonei cred că a fost auzit în toată țara și a reușit să mobilizeze toate categoriile de oameni. Oameni care nu au legătură cu traseele montane au distribuit această postare în speranța că prietenii lor, prieteni care ies pe munte, se vor deplasa și vor sprijini această acțiune.

Rep: În ce măsură a contat și faptul că a existat acea recompensă. Mobilizează ea sau nu?

SM: E greu de spus. Noi, cel puțin la Brașov am văzut mobilizare până să anunțe Simona acea recompensă. Am văzut mobilizare destul de mare. Sunt sigur că mare parte din oameni s-au mobilizat pentru a o sprijini fără a ține cont de recompensa respectivă. 

Vlad Vancia: Câinii nu sunt conștienți la ceea ce sunt expuși în momentul în care noi le dăm libertatea respectivă

Vlad Vancia, biolog specializat în managementul comportamentului și bunăstarea animalelor: În primul rând, ei au fost crescuți ca și câini de vânătoare gonaci, să meargă și să împingă vânatul care este mult în față. Se mergea la vânătoare cu peste 100 de indivizi.

Se vede și în documentarele care mai sunt acum pe internet. Se poate observa cum mergeau cu astfel de căței. Ce trebuiau ei să facă efectiv este să fie foarte sensibili la mirosul de vânat. Când unul găsea și prindea un miros, toți erau alertați, încep să urle, încep să fugă în direcția vânatului și toți se duc în direcția respectivă. Pentru asta este construit beagle-ul. Una dintre problemele pe care le avem cu beagle-ul ca oameni care lucrăm cu comportamentul lor este că genetica lor este să fie cât mai în fața omului.

De acolo prinde mirosul mai bine. Trebuie să fie cât mai departe. Cu cât ai un beagle mai de rasă, cât mai aproape de genetica lui adevărată, cu atât o să îți fie mai greu să îți stea în lesă. Să stea aproape de om o să fie fix opusul la ceea ce are genetic în el. Genetic este să meargă departe și în momentul în care a prins mirosul efectiv să uite de om. Când mergi la vânătoare cu 100 de câini șansa să îi pierzi pe toți e aproape minimă. Toți se duc unul după altul și la final îi găsești. Ei trebuie să fie cât mai sensibili la miros. Au un nas extraordinar. Poate a prins ceva ce i s-a părut lui interesant. Dacă e mascul, poate a fost și o femelă în călduri. Poate să fie și alte animale sălbatice. În momentul respectiv a intrat într-un fel de transă și a făcut exact ceea ce ar fi trebuit să facă conform geneticii lui.

Reporter: Problema este că în zilele noastre ceilalți 99 de câini lipsesc și o dată ce a plecat foarte greu revine la stăpân. Ce poți să faci?

VV: Cea mai simplă tehnică, mai ales pentru un astfel de câine, care are un miros extraordinar, ar fi fost să meargă în anumite puncte, în zona de unde a plecat și pe unde s-a mai învârtit câinele, să lase câteva haine ale omului și dacă se poate cu ceva mâncare. Nu neapărat că ar ajuta mâncarea, dar poate l-ar atrage. Astfel, câinele ar rămâne în zona respectivă pentru că este mirosul familiar. În momentul în care nu găsește mirosul familiar se panichează, intră într-o stare de alertă și o să caute cât mai departe mirosuri care se apropie cel mai tare de cel familiar. Încă mai există mașini care miros la fel sau parfumuri care miros la fel sau miros de fum de la o casă, iar atunci el merge și caută ce e mai aproape ca să ajungă la un sentiment de siguranță. Dintr-o dată s-a trezit singur, s-a terminat transa și nu știe unde este, cum se întoarce, ce face acum. În momentul acela începe să caute. Dacă nu găsește se stresează tot mai mare. În momentele respective el vine pe urmele unde a fost pierdut, ar trebui să se întoarcă la zona respectivă și undeva o să simtă mirosul pantalonilor sau al câtorva haine pe care le-au avut oamenii lui. O să își recunoască mirosul, dacă se poate chiar pătura pe care a dormit el acasă. Să fie lucruri care să îl atragă și tu să mergi din două în două ore să vezi dacă nu ți-a venit câinele în zonele respective.

Rep: În ceea ce privește animalele sălbatice au fost comentarii cum că îl mănâncă urșii. Unde sunt pericolele? Au fost și voci care vorbeau despre câinii de stână, care sunt un real pericol, depinde pe lângă ce stână treci.

VV: Exact și depinde și cât de înfometați sunt câinii respectivi sau cât de agresivi sunt. Au fost cazuri în care un astfel de câine de companie a fost prins și sfâșiat și împărțit pe zeci de metri pătrați. Câinii respectivi nu l-au mâncat neapărat, dar s-au jucat cu el precum cu o cârpă. Câinii de la stână pot fi o problemă foarte mare. Mă gândesc ca animale sălbatice, probabil că o haită de lupi sau chiar un lup singuratic. Urșii nu cred. Iar în cazul unei vulpi depinde de talia cățelului. Dar nu cred că animalele sălbatice ar fi neapărat problema cea mai mare.

Rep: Faptul că a încercat, totuși, să iasă din pădure, din mediul sălbatic, ce arată? El a fost văzut undeva pe șosea.

VV: S-a dus către ce simte și știe că e mai familiar pentru el. S-a dus către o șosea. Era interesat de mașini. A simțit miros de ceva mâncare, pâine, o brutărie de prin zonă sau orice alt miros pe care poate să îl simtă de la foarte mulți km. Asta e foarte fantastic la căței și s-a ghidat după miros. Fie s-a ghidat după miros de siguranță, fie după miros de hrană. Depinde cât de înfometat era. Cel mai probabil este un câine care a reușit să treacă peste panica că a rămas singur și a intrat în el ideea că vrea să mănânce, mai tare decât să ajungă la siguranță și atunci s-a dus după mirosul de hrană. Dar, în general, se duce după ce cunoaște.

Rep: Ca o concluzie, la un moment dat au venit niște recomandări și din partea celor de la salvamont despre cum să mergi cu câinele pe munte. Multe voci criticau faptul că a fost lăsat liber. Sunt și oameni care spun că de aceea se duc pe munte cu câinele, să se bucure de libertate. Unde e cel mai înțelept mod de a te bucura de o ieșire cu câinele fără să îl ții în lesă, oferindu-i în același timp și libertate? Există o soluție?

VV: Sigur că există. Noi, cei care lucrăm cu câini și cu oameni, cu relația om câine, știm că una dintre condițiile de bază în ceea ce înseamnă deținerea de animale de companie și de câini este să fii proactiv. Să fii proactiv înseamnă să știi ce vrei să faci cu câinele respectiv. 

Și o dată ce știi ce vrei să faci și la ce vrei să îl expui, să știi cum să îl pregătești, nu să te aștepți că el o să facă față condițiilor și totul o să meargă foarte bine. Dacă ești o persoană activă și vrei să mergi cu câinele pe munte și vrei să alerge liber după tine, nu e nicio problemă. Sau vrei să aibă libertate să meargă să exploreze, nu e nicio problemă. 

Dar asigură-te că ai învățat câinele să vină la chemare. Asigură-te că ai făcut exerciții și dresaj cu câinele o perioadă lungă. Nu îi da drumul ore în șir. Poate obosește și așa se pierde de tine. Ia-ți o lesă lungă. Sunt lese de 10 metri, sunt lese de 20 de metri. 

Poți să iei o lesă de genul ăsta. Câinele are oricum o libertate suficientă în acești metri. Atunci tu ai siguranță, iar câinele are libertate. Din când în când îi mai dai drumul. Când vezi pe distanță mare îi dai drumul, te joci un pic cu el. 

Câinele poate să meargă să exploreze mai departe. Îl chemi frumos la tine, îi dai o recompensă, îl pui în lesă și te duci mai departe cu el controlat. Atunci, ajungi la un compromis în care toată lumea câștigă. Din păcate, câinii nu sunt de acord cu sau nu sunt conștienți la ceea ce sunt expuși în momentul în care noi le dăm libertatea respectivă.