Cum a ajuns o tânără să lase corporația și să se mute la un adăpost pentru animale la Cernavodă (VIDEO)

Nu mai departe de primăvara anului trecut, Steliana Mazilu se afla la Isaccea. În timpul ei liber, făcea voluntariat la granița dintre România și Ucraina, impresionată de tragedia prin care trec vecinii de la est.

Acolo a cunoscut-o pe italianca Sara Turetta și a descoperit universul protecției animalelor. Sara Turetta a fondat, în 2012, adăpostul „Urme de bucurie”, la Cernavodă. Nu era primul ei proiect, dar cu siguranță a reprezentat un plan ambițios. La doar câteva luni de la întâlnirea de la Isaccea, Steliana a decis să renunțe la viața ei confortabilă din oraș și să se mute la Cernavodă.

De la corporație în colțul de rai pentru animalele abandonate

După un drum de aproape două ore cu mașina, din București până la dealurile din sudul orașului Cernavodă, într-o zi în care soarele ne-a supraîncălzit echipamentul de filmare, am descoperit universul Stelianei Mazilu.

Odată ce am intrat pe drumul îngust care duce spre sanctuar, din partea stângă, am fost întâmpinați de o orchestră de 200 de câini. Totul miroasea a iarbă proaspăt tăiată și a câmp, iar odată ce ne-am apropiat de țarcurile măgarilor, am început să ne simțim mai degrabă la fermă, nu la un adăpost de animale. Mai departe, pe același drum pietruit am trecut și pe lângă casa pisicilor și am ajuns, în final, la clinica veterinară. Acolo ne-a întâmpinat Steliana Mazilu, ne-a prezentat o parte din echipa care, la ora respectivă, era în clinică, a avut grijă să mângâie cât mai multe pisici și s-a asigurat că știm povestea majorității animalelor care ne-au ieșit în cale.

Steliana Mazilu este o tânără de „încă 33 de ani” după cum ni s-a prezentat de pe treptele casei pisicilor. Înainte să vină la adăpost, a lucrat încă de la terminarea facultății în corporații din domeniul IT, deși este absolventă de Științe Politice. 

„Cumva, cred că se întâmplă multor studenți să nu își găsească neapărat un job în domeniul în care au terminat studiile. Facultatea, până la urmă, te formează și din alte puncte de vedere, nu doar pe domeniul respectiv”, ne mărturisește ea.

În corporație, a ajuns să aibă o funcție de conducere. Practic, muta baze de date în cloud - un lucru pe care, în cele din urmă, l-a catalogat ca fiind „plictisitor”.

Acum, la „Urme de bucurie” are tot un post de conducere, dar a meritat?

Inițial, cât timp făcea voluntariat, Steliana Mazilu a continuat să lucreze remote pentru fostul ei job. Tocmai regimul de muncă, adoptat la scară largă odată cu pandemia de COVID 19, i-a permis să se mute în Cernavodă ceea ce a adus-o și mai aproape de un job full-time la sanctuar. A mai așteptat să treacă o jumătate de an și decis să renunțe la job și să preia rolul de director adjunct al centrului de la Cernavodă.

Adăpostul care este casă pentru atâtea animale a fost visul Sarei Turetta care, încă din 2001, a fost șocată de situația câinilor vagabonzi din România și a vrut sa facă tot ce este posibil pentru a salva cât mai multe animale abandonate.

Acum, același adăpost, găzduiește aproximativ 300 de animale: undeva la 200 de căței, aproximativ 50 de pisici, 60 de măgari și 22 de cai. Dintre aceste animale, numai câinii și pisicile, cu unele excepții, sunt date spre adopție, pe când pentru cai și măgari, centrul acționează numai ca un sanctuar. Majoritatea câinilor și a pisicilor au ajuns aici ca la orice alt adăpost. Caii și unii măgari însă, au fost salvați din situații abuzive sau au fost pur și simplu lăsați în fața porții adăpostului.

În cei peste zece ani de existență, adăpostul „Urme de bucurie” a continuat să crească. Acum, sub conducerea Stelianei Mazilu, este o echipă internațională formată din americani, italieni, și, bineînțeles, români.

Grijă pentru animale

În timp ce mergeam spre casa pisicilor, Steliana Mazilu ne-a creionat relația dintre ea și colegii de la sanctuar: „Cei de la adăpost m-au ajutat destul de mult, să-mi găsesc un apartament, să mă mut și au făcut tot procesul să fie mult mai simplu”.

Dintre toate animalele din sanctuar, Steliana Mazilu se simte cel mai bine în preajma măgarilor. „Sunt niște animăluțe extrem de empatice și sunt destul de asemănători cu spiritul nostru uman de a trăi în grupuri și de a avea un sistem de suport, de a avea prieteni, de a avea familii, își caută un cel mai bun prieten și petrec mai mult timp cu acel măgar. Și asta mi s-a părut foarte frumos așa și poetic, și m-am « îndrăgostit » de ei”, ne povestește ea. 

Grija cu care își alege cuvintele se traduce și în grija pe care o are pentru animalele de la sanctuar. Face pauze de la întrebările noastre dacă unul dintre măgari are nevoie de puțină atenție, iar în timp ce ne plimbăm prin sanctuar, se oprește și mângâie pisicile cu FIV pe lângă care trece. FIV este o boală specifică felinelor, iar cele din adăpost care sunt pozitive nu pot sta în casă, împreună cu celelalte.

Unele animale găzduite la „Urme de Bucurie” își găsesc alți stăpâni. Doar anul trecut, au fost adoptate 203 animale, inclusiv în regim internațional. Cei 147 de câini și cele 56 de pisici au plecat prin România dar și în țări europene ca Suedia, Germania, Franța, Italia, Elveția, sau în afara continentului.

Cele care rămân însă, au la dispoziție hectare întregi de teren. Casa pisicilor, grajdurile, câmpurile cailor și măgarilor și cuștile câinilor sunt curate și respectă standarde europene. Iar din 2017, la cinci ani de la construirea adăpostului, există și o clinică care permite sterilizarea gratuită a aproape o mie de animale pe an.

În ONG, e o altfel de presiune