Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa, lovită de sărăcie

saracie.jpg

Sărăcia ameninţă tot mai mulţi europeni. Photo:europa.eu

80 de milioane europeni sunt ameninţaţi de sărăcie iar peste 8 la sută din populaţia UE nu are acces la resurse de bază. Datele au fost prezentate de Eurostat - Biroul European de Statistică. Prin urmare, Uniunea Europeană a venit cu o nouă strategie prin care 20 de milioane de oameni ar urma să scape de sărăcie până în 2020.

Obiectiv ambiţios în condiţiile în care un sfert din populaţia Uniunii Europene era ameninţată de sărăcie sau excludere socială. Datele se regăsesc într-un studiu publicat de Eurostat şi care analizează situaţia din spaţiul comunitar de acum doi ani.

Cele mai multe persoane aflate în pragul sărăciei sunt din România, Bulgaria şi Letonia. Acestea aveau un venit situat sub pragul lor naţional al sărăciei, luând în calcul inclusiv ajutoarele sociale.

Sărăcia atinge nu doar noile state membre ci şi ţări puternice ale Uniunii. Astfel, în Franţa peste 13 la sută din populaţie e ameninţată de sărăcie în timp ce în Germania procentul trece de 15. Procente mai ridicate se înregistrează în Spania, aproape 20 la sută, Italia şi Marea Britanie - aproape 19 procente.

Comisarul european pentru  afaceri sociale Laszlo Andor explică: "astăzi peste 80 de milioane de persoane trăiesc în Uniunea Europeană sub riscul sărăciei. 1 din 5 tineri europeni nu-şi găseşte o slujbă, ceea ce creşte posibilitatea unei exluziuni sociale pe termen lung iar 1 din 10 angajaţii tineri trăieşte în sărăcie. Copiii în particular, tinerii, imigranţii, cei în vârstă dar şi alte grupuri vulnerabile trebui să facă faţă diverselor provocări. Peste 20 de milioane de copii trăiesc astăzi sub riscul sărăciei în Uniunea Europeană".

În plus, 42 de milioane de europeni se aflau, în 2008, în situaţia unor lipsuri materiale grave, condiţiile de trai fiind limitate de o lipsă a resurselor. Mai exact aceste persoane nu îşi permit să îşi achite facturile, să îşi încălzească locuinţele iar despre cumpăratul unui telefon sau unei maşini nici nu poate fi vorba.

Practic, la nivelul Uniunii Europene  aproximativ 116 milioane de oameni intră sub spectrul sărăciei regăsindu-se în cel puţin unul din criteriile: risc de sărăcie după prestaţii sociale, privaţiune materială gravă, apartenenţa la o gospodărie cu o intensitate foarte slabă a muncii.

Bifează toate cele trei criterii aproximativ şapte milioane de europeni: cei mai mulţi şi de această dată se regăsesc în România, Bulgaria şi Ungaria.

Comisarul Laszo Andor atrage atenţia: "această situaţie este categoric inacceptabilă din punct de vedere etic. dar în acelaşi timp este şi o pierdere economică.  În timp ce statele se luptă cu consencinţele crizei, un număr atât de mare de europeni plasaţi la marginea societăţii reprezontă de asemenea o pierdere masivă de resurse umane şi potenţial."

Îngrijorată de aceste date, Comisia Europeană îşi propune să reducă numărul celor afectaţi de sărăcie cu 20 de milioane în următorii zece ani. A fost redactată o strategie în acest sens în condiţiile în care în prezent nu se poate vorbi de o alocare mai mare a resurselor. Ideea e însă ca banii disponibili să fie folosiţi mai eficient, prin promovarea acţiunilor de voluntariat şi prin susţinerea proiectelor ce propun experimente sociale sau inovare.