Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noi reguli în sănătate

Ministerul sănătăţii a luat, marţi, o serie de decizii care ar urma să aducă mai multă transparenţă în folosirea banilor în acest domeniu deseori subfinanţat. Una dintre cele mai importante măsuri: contractele cadru privind acordarea asistenţei medicale se vor încheia pe doi ani, faţă de un an în prezent, ceea ce va garanta că programe de sănătate nu vor mai risca să rămână fără bani pe parcurs.

Pe de altă parte, ministerul a anunţat o serie de măsuri care ar urma să rezolve problema asistenţei medicale în mediul rural.

După ce a fost acuzat de opoziţie că a descentralizat unităţile medicale dându-le în grija autorităţilor locale dar fără să le asigure acestora şi resursele necesare, ministrul Cseke Attila a decis ca mare parte din contribuţiile la asigurările de sănătate să se verse de anul viitor la casele de sănătate judeţene.

Cu alte cuvinte, spre exemplu, contribuţiile cetăţenilor din Iaşi vor fi folosite pe viitor în proporţie de 60 la sută în beneficiul ieşenilor. O altă măsură importantă pentru regiunile cu puţini bani şi puţini medici : autorităţilor locale li se va permite prin lege să încheie contracte de fidelitate pe cinci ani cu cadrele medicale, în schimbul unor beneficii materiale acordate acestora, explică Cseke Attila.

Contracte cadru

Cseke Attila, Ministru sănătăţii

AscultăDownload

"Am adoptat o reglementare expresă care dă posibilitatea autorităţilor publice locale, în terioriile neacoperite de medici şi personal sanitar, în cazul în care oferă avantaje în natură sau în bani pentru atragerea personalului sanitar, să poată încheia contracte de fidelitate cu un medic sau asistent, pe o valabilitate de maximum cinci ani".

În fine, tot pentru a facilita accesul la sănătate în zonele mai sărace ministerul sănătăţii a modificat legea farmaciilor.

 Ministrul Attila Cseke spune că, prin măsurile luate, speră să descurajeze tendinţa farmaciştilor de a se instala exclusiv la oraş evitând zonele rurale.

778