Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tribunal blocat de plângerile pensionarilor

Activitatea Tribunalului Bucureşti ar putea fi blocată de plângerile pensionarilor militari. Aceştia din urmă dau statul în judecată, nemulţumiţi de recalcularea pensiilor. Numai luni, la Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate 6 mii de dosare, iar numărul plângerilor s-ar putea dubla.

Prima consecinţă e că Secţia de Conflicte de Muncă ar putea fi paralizată, iar termenele în aceste cazuri vor fi foarte lungi.

Toate cererile depuse au fost înregistrate, însă judecarea lor va fi o problemă din cauza personalului redus.

Laura Andrei, vicepreşedinte la Tribunalul Bucureşti explică: „este peste puterile omeneşti ale unui judecător să stea cu 500 de dosare în sală de dimineaţa, la 8 jumate, până seara târziu când e de presupus că s-ar putea termina.

Asta dacă se poate termina o şedinţă de 500 de dosare în 24 de ore… E un efort administrativ oricum imens. La noi, toată secţia şi ceilalţi colegii ajută la înregistrarea şi evidenţa lor informatică“ spune la RFI Laura Andrei, vicepreşedintelele Tribunalului Bucureşti.

 
Laura Andrei, vicepreşedinte la Tribunalul Bucureşti intervievată de Ioana Haşu