Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Campanie şoc a Federaţiei Franceze a Orbilor

calendrierjanvier.jpg

Photo: www.faf.asso.fr

Pentru a sensibiliza opinia publică, asociaţia publică un calendar în care apar pe post de orbi diverse personalităţi publice: preşedintele Nicolas Sarkozy, actorul Gérard Depardieu sau ex-fotbalistul Zinédine Zidane. "Cât de celebru trebuie să fii astăzi ca să fii văzut?". Sub acest slogan interogativ şi plecând de la ideea că oricine poate orbi într-o bună zi, o agenţie de comunicare din orasul Montepellier a imaginat o serie de fotografii şocante.

Nicolas şi Carla Sarkozy, Ségolène Royal, Gérard Depardieu, Zidane, şefa patronatului francez, mai multe staruri de televiziune - toţi au căzut victime involuntare a acestei campanii lansate de Federaţia Franceză a Orbilor. Asociaţie care precizează că "toate pozele au fost trucate fără acordul  respectivilor".

Pe copertă apare cuplul prezidenţial francez, Nicolas Sarkozy cu ochelari şi baston alb, Carla Bruni pe post de ghid lângă el ieşind din palatul Elysée. Actorul Gérard Depardieu, de asemenea cu ochelari negri pe nas, e înfăţişat cu un câine pe post de ghid la fel ca şi fostul star al balonului rotund, Zinédine Zidane, fotografiat pe post de nevăzător în mijlocul unei peluze de fotbal.

Toate aceste imagini apar în calendarul 2011 al Federaţiei Orbilor care a avut ideea să trimită câte un exemplar fiecărui deputat francez şi unul preşedintelui Republicii. Întrebat în public ce părere are de această deturnare de poze, Nicolas Sarkozy s-a mărginit la un comentariu laconic: "nu e ceva foarte rău".

O luare de poziţie lăudabilă, caritabilă am putea spune având în vedere că şeful statului ţine foarte mult la imaginea sa şi a cuplului său şi nu a ratat până acum nicio ocazie de a-i da în judecată pe cei care încalcă regula.

Federaţia franceză a orbilor doreşte prin această campanie să sensibilizeze publicul, să-i atragă atenţia că legile privind accesul nevăzătorilor la cultură, informaţie, tehnologie, locuri de muncă, şamd nu sunt respectate. În şcoli, doar 3 la sută din cărţi le sunt traduse în Braille copiilor nevăzători, peste jumătate din cei 80 de mii de nevăzători din Franţa sunt în şomaj şi doar 15 la sută din locurile publice de aici le sunt accesibile.

Obiectivul fixat prin lege şi anume de a atinge cifra de sută la sută până la întâi ianuarie 2015 oare va fi atins? Puţin probabil dar cu siguranţă că această campanie-şoc va accelera lucrurile.