Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Protestele din Egipt, înecate în sânge

egipt-manifestatii-ianuarie-2011.jpg

Manifestaţii de amploare în Egipt

Protestele din Egipt s-au soldat cu patru morţi. Noul bilanţ a fost furnizat miercuri de surse medicale, citate de AFP. Ministerul egiptean de Interne interzice orice nouă manifestaţie. Succesul "Revoluţiei de Iasomie", în urma căreia a fost îndepărtat dictatorul Ben Ali în Tunisia a mobilizat şi tinerii egipteni.

Peste 15 mii de tineri egipteni au ieşit în stradă marţi, pentru a cere îndepărtarea preşedintelui Hosni Mubarak. În timpul protestului, patru persoane au fost ucise, între care şi un poliţist.

"Dacă vorbeai cu un analist din Orientul Mijlociu acum cinci săptămâni şi îi spuneai că regimul din Tunisia va cădea într-o lună, ar fi râs. Deşi acest scenariu poate părea improbabil acum în ţări ca Algeria şi Egipt, el nu mai trebuie privit astfel", declară Shadi Hamid, director la Brookings Doha Center din Qatar.

Iată că succesul "Revoluţiei de Iasomie", în urma căreia a fost îndepărtat dictatorul Ben Ali în Tunisia a mobilizat şi tinerii egipteni. Circa 15 mii de persoane au ieşit în stradă, pentru a cere plecarea lui Mubarak, aflat la putere din 1981.

În timpul protestelor din "Ziua Revoluţiei", cum au numit-o tinerii egipteni şi "Ziua Poliţiei", aşa cum au numit-o autorităţile, tinerii au scandat sloganuri în favoarea reformelor politice şi economice : "Tunisia înseamnă Revoluţie" şi "Jos Mubarak !". Suficient pentru Poliţie să lanseze grenade lacrimogene în direcţia mulţimii, care a refuzat să se împrăştie. În schimb, Poliţia a încasat câteva tiruri cu pietre.

Demonstraţii similare au avut loc şi la Alexandria, Aswan şi în nordul Peninsulei Sinai.

Ministerul egiptean de Interne a anunţat că interzice orice nouă manifestaţie, după ce "Mişcarea 6 aprilie", o grupare de militanţi pro-democraţie, aflată la originea manifestaţiilor din oraş a anunţat în cursul dimineţii de miercuri, 26 ianuarie, că va cere organizarea unor noi proteste, în centrul capitalei Cairo.