Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vameşii îşi pasează pisica unii altora

vama-pasaport.jpg

Liderii sindicali de la vamă se acuză reciproc de corupţie.

În România nu ai nevoie de studii, ca să devii vameş. Ziarul Gândul notează că România, stat candidat la Spaţiul Schengen nu impune o educaţie şi o pregătire profesională stricte vameşilor, aşa cum o fac alte state membre.

Un agent vamal are nevoie doar de diploma de Bacalaureat şi nici o altă specializare. Acesta este unul dintre factorii care favorizează actele de corupţie în vămi, spune la RFI fostul şef  al AVAB, Ionel Blănculescu.

În Germania şi Spania, simpli agenţi vamali au nevoie de o facultate cu profil economic şi de cursuri de specializare.

Agenţii vamali francezi trebuie să aibă liceul, dar sunt obligaţi să urmeze şi cursuri de perfecţionare, cu durata de patru luni.

Între timp, vameşii din România se acuză unii pe alţii că sunt corupţi. Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica a cerut vameşilor bani şi alte produse pentru cei de la Ministerul de Finanţe, ca să-şi promoveze soţia, în prezent angajată a acestei instituţii, susţine un fost şef de vamă, Marius Ungureanu.

În replică, liderul "Sed Lex" spune că nu a permis niciodată corupţia în vămi şi că nu poate fi acuzat acum de "un fost puşcăriaş".

"Eu nu am permis niciodată corupţie în vămi, am încercat mereu să elimin acest fenomen şi nu pot fi acum acuzat de un fost puşcăriaş, pe care nu l-am ajutat să scape de puşcărie. Dacă procurorii mă vor solicita în urma auto-denunţului lui Ungureanu, mă voi duce", declară Vasile Marica.

Zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi, suspectaţi de corupţie au fost arestaţi în ultimele zile, la graniţele de est şi de vest ale României.