Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alertă nucleară maximă în Japonia

Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a ridicat marţi, 12 aprilie, la nivelul 7, adică maxim accidentul nuclear de la centrala Fukushima. Acesta este acelaşi nivel de gravitate precum cel de la Cernobâl.

Doar pentru că nivelul de alertă a fost ridicat la 7, nu înseamnă că problemele sunt similare celor de la Cernobâl. Nivelul emisiilor radioactive înregistrat de la începutul accidentului nuclear de la Fukushima este de 10% din cel măsurat în 1986, după catastrofa nucleară de la centrala din Ucraina.

"Vom continua să monitorizăm situaţia. Este un nivel provizoriu", declară un reprezentant al agenţiei amintite.

Între timp, două replici ale cutremurului din 11 martie s-au produs marţi în Japonia, având magnitudini de 6,4 şi 6,3 grade.

A doua replică a avut loc în prefectura Fukushima, din nord-estul ţării, unde se află centrala nucleară avariată deja grav.

Angajaţii centralei au fost evacuaţi, anunţă operatorul Tokyo Electric Power (TEPCO).

Nici o alertă de tsunami nu a fost declanşată şi nu au fost raportate pagube, potrivit presei japoneze.

Centrala de la Fukushima nu a fost avariată. "Nu a fost întrerupt curentul şi nu au fost nici alte probleme din cauza acestui cutremur, până acum", potrivit TEPCO.

După această replică, metroul din Tokyo s-a oprit imediat, pentru controlarea şinelor.