Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Răsfăţaţii premiilor Pulitzer 2011

pulitzer.jpg

Premiile Pulitzer 2011

Cotidienele New York Times şi Los Angeles Times au obţinut câte două premii Pulitzer, la cea de-a 95-a ediţie a prestigioaselor distincţii, după cum se arată într-un comunicat al Universităţii Columbia din New York. Premiul pentru Breaking News nu a fost acordat.

New York Times, unul dintre câştigătorii tradiţionali ai premiului şi-a adjudecat de această dată mai puţine diplome decât în 2010, când a primit trei şi decât în 2009, când a obţinut cinci.

Din cele două care i-au fost atribuite luni, unul le revine jurnaliştilor Clifford Levy şi Ellen Barry, la categoria "reportaj internaţional", pentru articolele despre sistemul judiciar din Rusia, iar al doilea lui David Leonhardt, la categoria "comentariu", pentru articolele sale economice, cu privire la bugetul federal şi reforma în sănătate.

La rândul său, Los Angeles Times a primit două premii Pulitzer, unul la categoria "serviciu public", pentru articolele despre corupţia din rândul funcţionarilor din orăşelul californian Bell şi al doilea pentru fotografie.

Cotidianul Washington Post, care anul trecut a luat cu un premiu mai mult faţă de New York Times nu a obţinut decât unul la actuala ediţie, atribuit fotografilor Carol Gut, Nikki Kahn şi Ricky Carioti.

Alte publicaţii locale au obţinut premii la actuala ediţie. Astfel, jurnalul Saratosa Herald Tribune a fost recompensat cu un Pulitzer pentru anchetă jurnalistică, iar Amy Ellis Nutt de la Star-Ledger din Newark (statul nord-estic New Jersey) şi-a adjudecat premiul la categoria "magazin" pentru ancheta sa privind un misterios naufragiu al unei nave în Atlantic, soldat cu şase morţi.

Aceste premii au fost stabilite prin testament de Joseph Pulitzer (1847-1911), un editor de succes de ziare. Juriul este format din 102 persoane, care trebuie să acorde 21 de premii, dintre care 14 pentru lucrări de jurnalism, iar restul pentru operele literare şi muzicale difuzate în SUA în ultimul an.

Fiecare premiu este însoţit de suma de zece mii de dolari, cu excepţia celui dedicat Serviciului Public şi care constă într-o medalie acordată unui ziar, nu unei persoane sau grup, spre deosebire de celelalte premii.