Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ameninţarea Al-Qaida persistă

Cele mai multe dintre reacţiile internaţionale conţin două idei: prima este că moartea lui Osama ben Laden reprezintă o victorie împotriva terorismului, cea de-a doua, că victoria nu e definitivă, iar ameninţarea Al-Qaida persistă.

Pentru mulţi dintre jihadişti, pierderea lui ben Laden va însemna un moment de ezitare, dar e foarte posibil ca Al-Qaida să vrea să răzbune moartea liderului ei.

Capacitatea reţelei teroriste amintite este însă redusă faţă de acum câţiva ani, pentru că în ultimii ani, Statele Unite şi aliaţii lor s-au concentrat mult pe distrugerea acestei nebuloase teroriste.

Mai multe ţări au anunţat însă că ridică nivelul de alertă teroristă, pentru a se apăra împotriva unor eventuale atentate.

Ministrul britanic de Externe spune că în săptămânile următoare elemente ale Al-Qaida vor încerca să arate că sunt încă active.

În Franţa, ministrul de Externe, Alain Juppe a avertizat împotriva unui optimism excesiv. Al-Qaida continuă să existe, spune el, există şi alţi lideri, există structuri.

Organizaţia teroristă va trebui să se concentreze în primul rând pe succesorul lui ben Laden. E foarte posibil ca acesta să fie Ayman Al Zawahiri, numărul doi al reţelei teroriste, un medic egiptean de 60 de ani, care nu are însă carisma lui Osama ben Laden şi e relativ contestat de alţi oameni din organizaţie.

Câteva reacţii din lumea jihadiştilor: cei care postează pe aceste forumuri sunt şocaţi la anunţul decesului şi reacţia lor oscilează între neîncredere şi mânie.

"Să sperăm că este o informaţie falsă", spune un jihadist, pentru că dacă Ben Laden a murit "este o catastrofă".

Un alt islamist spune că e un moment de ruşine pentru poporul pakistanez, care nu a reuşit să protejeze un erou al Islamului. E o zi neagră pentru Islam.

În fine, un al treilea spune că americanii l-au omorât acum pe Osama ben Laden, pentru a avea o scuză bună ca să părăsească Afganistanul în acest an.