Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zeci de demonstranţi, ucişi pe străzile oraşelor siriene

Violenţele continuă în Siria, acolo unde regimul lui Bashar al Assad reprimă violent revolta populară. Peste 60 de persoane au fost ucise vineri în oraşul Hama, unde mii de protestatari s-au reunit din nou în piaţa din centrul oraşului. Forţele de ordine au deschis focul asupra protestatarilor, iar organizaţiile neguvernamentale din zonă afirmă că printre victime se numară din nou şi copii.

Între timp, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat "alarmat" de escaladarea violenţelor comise de Guvernul sirian împotriva manifestanţilor, evocând un bilanţ de peste 1.000 de morţi.

Suntem profund ingrijorati de încălcarea continuă a drepturilor omului, inclusiv de informaţiile tulburătoare privind moartea unor copii din cauza torturii, a gloanţelor sau a bombardamentelor", a declarat purtătorul de cuvânt a ONU.

"Toate decesele trebuie să facă obiectul unei anchete independente şi transparente", afirmă aceeaşi sursă.

Acesta este primul bilanţ oficial al ONU privind victimele din rândul manifestanţilor din Siria.

634