Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comemorare la Beijing a masacrului din 1989

Mii de turişti, chinezi şi străini, s-au adunat sâmbătă în piaţa Tienanmen din Beijing, pentru a comemora reprimarea sângeroasă, în 1989, a mişcării prodemocratice chineze. Împlinirea a 22 de ani de la masacrarea militanţilor prodemocraţie are loc într-un moment în care regimul chinez este angajat într-o campanie de reprimare a tuturor manifestărilor de opoziţie.

De la declanşarea revoltelor din lumea arabă, zeci de disidenţi, avocaţi sau militanţi pentru drepturile omului chinezi au fost arestaţi sau consemnaţi la domiciliu.

În cursul zilei de sâmbătă, numerose persoane au început să se adune în piaţa din faţa Oraşului Interzis, unul dintre principalele obiective turistice ale Chinei, trecând prin mai multe posturi de securitate. În zonă sunt prezenţi şi poliţişti în haine civile, care patrulează printre turişti.

Asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului au apreciat recent că actuala campanie împotriva disidenţilor este asemănătoare cu cea care a urmat reprimării "primăverii de la Beijing". Autorităţile chineze au afirmat însă joi că drepturile omului nu au fost niciodată respectate mai strict în China. "În acelaşi timp, cetăţenii chinezi trebuie să respecte legile", a adăugat Hong Lei, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.

Masacrul de la Tienanmen este comemorat însă la Hong Kong, unde sâmbătă seară sunt aşteptate zeci de mii de persoane pentru a participa la un priveghi cu lumânări.

Sute sau chiar mii de persoane au fost ucise în noaptea de 3 spre 4 iunie 1989, când Partidul Comunist chinez a trimis tancurile împotriva manifestaţilor adunaţi în piaţa Tienanmen, mişcarea acestora fiind considerată "revoltă contrarevoluţionară".