Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Strauss-Kahn, vinovat sau nevinovat?

strauss-kahn-dominique-fata-instantei-reuters-andrew-gombert-pool.jpg

Dominique Strauss-Kahn, în faţa instanţei

Dominique Strauss-Kahn va compărea luni în faţa justiţiei americane. Fostul sef al FMI, acuzat la New York de agresiuni sexuale, este asteptat sa anunţe dacă pledează vinovat sau nevinovat. Audierea este prima în cursul căreia Strauss-Kahn va vorbi în faţa instanţei.

Dacă va pleda vinovat, fostul ministru francez - împotriva căruia sunt formulate şapte capete de acuzare - ar urma să meargă la închisoare, pentru o perioadă care ar fi negociată cu judecătorul.

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, în vârstă de 62 de ani, riscă, teoretic, o condamnare de până la 74 de ani de închisoare daca va fi declarat vinovat de agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoană. El a respins până în prezent toate acuzaţiile.

Dominique Strauss-Kahn, reţinut în data de 14 mai la bordul unui avion Air France care urma să decoleze către Paris, se află sub supraveghere la domiciliu, într-o reşedinţă luxoasă din sudul Manhattanului, unde locuieşte împreună cu soţia sa, Anne Sinclair.

Înainte de a se instala în reşedinţa de peste 600 de metri pătraţi, unde au fost aduse mobile şi tablouri personale în ultimele zile, el a petrecut patru nopţi în închisoarea Rikers Island şi, după eliberarea pe cauţiune, alte cinci nopţi într-o locuinţă temporară pusă la dispoziţie de compania care îi asigură supravegherea.

Obligat să poarte o brăţară electronică, Dominique Strauss-Kahn, a cărui candidatură la alegerile prezidenţiale din Franţa era considerată aproape sigură cu numai o lună în urmă, se bucură de o libertate de mişcare foarte limitată. El a predat toate documentele de călătorie autorităţilor americane şi nu se poate deplasa decât cu escortă şi numai la tribunal, la medic, avocat sau la slujbe religioase.

Numeroşi ziarişti sunt postaţi în permanenţă în faţa locuinţei situate pe strada Franklin, urmărindu-i toate mişcările şi publicând zilnic fotografii ale sale sau ale soţiei sale.

După ce a fost arestat, Dominique Strauss-Kahn a demisionat de la conducerea FMI şi le-a scris foştilor săi colegi o scrisoare în care afirmă că trăieşte "un coşmar".