Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prima audiere crucială a lui DSK, la New York

Dominique Strauss-Kahn apare luni, 6 iunie, în faţa justiţiei americane. E vorba de o audiere crucială, în cursul căreia va anunţa dacă pledează vinovat sau nevinovat în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală formulate de o cameristă. Aceasta este prima audiere în care DSK va vorbi în faţa instanţei.

Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor

Se joacă începând de luni cu cărţile pe faţă, apărarea primind acces, conform uzanţei, la dosarul întocmit de procuratură.

Din prizonieratul său de lux de pe insula Manhattan, Dominique Strauss-Kahn trebuie să vină cu o explicaţie pentru cele petrecute şi se crede că avocaţii săi vor încerca să discrediteze presupusa victimă, afirmând că totul a fost liber-consimţit, o tranzacţie pecuniară.

"Nimic, nici un aspect al incidentului de la Sofitel nu a fost şi nu poate fi considerat liber consimţit, sub nici o formă", a contracarat avocatul femeii de origine vest-africană, Jeffrey Shapiro, care în toate apariţiile sale publice a dat impresia că probele acumulate de Poliţie sunt covârşitoare.

De cealaltă parte, avocaţii lui DSK, în frunte cu Ben Brafman au de scotocit prin trecutul victimei, în acelaşi timp trebuind să împiedice tentativele acuzării de a introduce în instanţă antecendente erotice nu tocmai măgulitoare ale clientului lor.

Este o partidă complicată, lungă, de şah legal, în care fiecare mişcare, la proces şi până atunci, poate avea repercusiuni dramatice.

"Tactica acuzării se reduce în esenţă la învinuirea victimei, care este în dezavantaj, pentru că nu poate să iasă acum în arenă, trebuie să aştepte procesul pentru a-şi putea prezenta versiunea şi a obţine dreptate", a mai spus avocatul Jeffrey Shapiro.