Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Drama refugiaţilor, marcată pe 20 iunie

drama-refugiatilor-marcata-20-iunie.jpg

Refugiaţi din Republica Democrată Congo (Foto: Uriel Sinai/Getty Images)

Ziua Mondială a Refugiaţilor este marcată luni, 20 iunie. În lume sunt aproape 44 de milioane de refugiaţi din cauza războaielor, un adevărat record de la începutul celui de-al treilea mileniu, potrivit raportului anual al Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi. La Bucureşti, Palatul Parlamentului va fi iluminat în noaptea de luni spre marţi în albastru, culoarea Naţiunilor Unite.

Din cele 44 de milioane de refugiaţi, peste 27 sunt refugiaţi în propria lor ţară, restul şi-au găsit adăpost în alte ţări. Acest bilanţ include şi populaţiile care au fugit în anii trecuţi, dar nu au putut încă să se întoarcă acasă.

Jumătate din populaţiile deplasate în interior fac parte din cinci ţări (Columbia, Sudan, Irak, Republica Democrată Congo/fostul Zair şi Somalia). Cât priveşte pe cei care şi-au găsit adăpost în alte ţări, 60% provin din teritoriile palestiniene, din Afganistan, Irak, Somalia şi Republica Democrată Congo.

 

Numărul refugiaţilor va creşte

 

Potrivit raportului dat publicităţii de ONG-ul norvegian, numărul refugiaţilor va creşte în anii următori. Catastrofele naturale, în special furtunile şi inundaţiile au provocat la rândul lor 42 de milioane de deplasaţi, o cifră de două ori şi jumătate mai mare decât în 2009.

În afară de iluminarea Parlamentului, misiunea din România a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi a lansat "Campania 1", pe sloganul "1 refugiat fără speranţă este prea mult".

Campania îndeamnă pe oricine să facă măcar "1 faptă", să se documenteze sau să-i înveţe pe alţii despre ce înseamnă a fi refugiat, să doneze ori să facă voluntariat.

 

Afgani refugiaţi în România

 

Anul trecut, în România au fost depuse 1.038 de solicitări de azil, majoritatea venind din Afganistan, Moldova, China şi Turcia. Din 1991 până în ianuarie 2011, aproape 20 de mii de solicitanţi de azil au fost înregistraţi în România.

Ziua Mondială a Refugiaţilor a început să fie marcată în fiecare an pe 20 iunie, odată cu adoptarea în decembrie 2000 a unei Rezoluţii de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.