Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


SUA anunţă retragerea parţială din Afganistan

obama-steagul-sua-spate.jpg

Preşedintele SUA, Barack Obama

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat miercuri retragerea, până în vara lui 2012, a unei treimi din forţele americane staţionate în Afganistan, respectiv 33.000 de militari. Liderul de la Casa Albă a motivat decizia prin înfrângerile suferite de Al-Qaida la zece ani de la invadarea ţării.

Preşedintele a optat pentru începerea retragerii mai rapid decât preconizaseră comandanţii militari, dar în urma căreia peste 65.000 de soldaţi americani vor rămâne în Afganistan în apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2012, la care este candidat.

Secretarul Apărării, Robert Gates, susţinător al unei retrageri modeste, a afirmat miercuri că Barack Obama oferă "destule mijloace, timp" şi supleţe pentru a reuşi şi a nu pune în pericol progresele realizate de un an şi jumătate.

Summitul NATO de la Lisabona de la sfârşitul lui 2010 a aprobat principiul unui transfer de responsabilitate în materie de securitate către forţele afgane în 2014. Dar capacitatea lor de a prelua conducerea de la forţele internaţionale rămâne problematică, iar Guvernul afgan este criticat pentru slăbiciunea şi corupţia sa.

Un sondaj publicat marţi afirma că 56 la sută dintre americani sunt favorabili unei retrageri din Afganistan "cât mai repede posibil".

Dar senatorul republican John McCain a avertizat asupra "riscului" pe care această retragere îl reprezintă pentru "progrese câştigate dur" pe teren.

Franţa salută decizia SUA

Preşedinţia franceză a anunţat că "Franţa împărtăşeşte analiza şi obiectivele americane" şi "salută decizia preşedintelui Obama".

Franţa va recurge la "o retragere progresivă" a forţelor sale din Afganistan, "în mod proporţional" şi "într-un calendar comparabil retragerii forţelor americane", a anunţat joi dimineaţa palatul Elysee într-un comunicat.

La rândul său, premierul britanic David Cameron s-a declarat "în totalitate de acord" cu preşedintele american, în special în ceea ce priveşte menţinerea unei "presiuni continue" asupra insurgenţilor afgani în perioada reducerii numărului de militari, a anunţat joi Downing Street.

Talibanii ironizează anunţul Casei albe

Talibanii au minimizat începutul retragerii militare americane din Afganistan, anunţată de preşedintele Barack Obama, văzând în aceasta un act "simbolic" şi insuficient, într-un comunicat trimis AFP.

Rebelii "consideră acest anunţ privind retragerea a 10.000 de militari în acest an doar un act simbolic care nu va mulţumi nici comunitatea internaţională, nici poporul american, sătul de război".

Ei acuză, de asemenea, Statele Unite că "au oferit de mai multe ori speranţe false naţiunii lor privind încheierea războiului, anunţând o victorie fără niciun fundament".

 
Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor