Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Şoc în rândul angajaţilor de la News of the World

soc-randul-angajatilor-news-world.jpg

Tabloidul britanic News of the World se va închide după ediţia de duminică, 10 iulie.

Angajaţii săptămânalului britanic News of the World se declară şocaţi de decizia conducerii de a închide publicaţia după ediţia de duminică, 10 iulie. Unul dintre editorii tabloidului spune că vestea închiderii a picat "ca o bombă".

Săptămânalul News of the World, care a existat pe piaţă timp de 168 de ani este acuzat că ar fi interceptat telefoanele familiilor soldaţilor ucişi în Irak şi Afganistan, precum şi ale unor celebrităţi şi oameni politici. Poliţia a identificat patru mii de posibile victime ale acestor interceptări ilegale.

Potrivit ziarului The Guardian, Andy Coulson, fost director de comunicare al actualului premier britanic, David Cameron, ar urma să fie arestat. Coulson ar fi ştiut sau chiar ar fi fost implicat direct în interceptarea telefoanelor mobile, când era editor la News of the World. El precizează însă că nu a ştiut nimic despre aceste practici.

 

Uluire la News of the World

 

Angajaţii tabloidului britanic, una dintre cele mai cunoscute publicaţii de acest tip, se arată uluiţi după ce conducerea a anunţat joi că News of the World se va închide. "Este cea mai tristă zi din toată cariera mea", declară editorul Colin Myler. Editorialista Carole Malone adaugă: "Ceea ce este cu adevărat tragic e faptul că nimeni de aici nu are nimic de-a face cu ce s-a întâmplat în trecut".

 

Ramificaţii multiple ale scandalului News of the World

 

Parlamentul britanic se sesizase miercuri în cazul interceptărilor telefonice efectuate de tabloidul News of the World. Scandalul are ramificaţii multiple în presă şi-l pune în încurcătură pe premierul David Cameron. Acesta s-a declarat "absolut dezgustat" de ultimele dezvăluiri privind interceptările tabloidului, remarcând că au fost vizaţi "nu doar oameni politici sau vedete, ci şi victime ale unor crime sau atentate teroriste".

Sute, chiar mii de personalităţi - membri ai familiei regale, politicieni, vedete de cinema sau sportive - au avut telefoanele ascultate de jurnalişti.

Interceptările au vizat şi rudele atentatului soldat cu 52 de morţi de la Londra, din 2005. Daily Telegraph a anunţat că rude ale militarilor ucişi în Irak şi Afganistan au fost de asemenea vizate de astfel de practici.