Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sudanul de Sud, al 193-lea stat al lumii

Sudanul de Sud este, începând de sâmbătă, 9 iulie, o noua ţară pe harta lumii. Cel mai mare stat african, Sudanul, se împarte astfel între nord şi sud, dând naştere celei de-a 193-a naţiuni. Scindarea vine ca urmare a punerii în aplicare a rezultatului referendumului organizat în urmă cu 6 luni, când 99% dintre cei prezenţi la urne s-au pronunţat în favoarea împărţirii administrativ-teritoriale a Sudanului.

Locuitorii din Sudanul de Sud au început încă de vineri noapte celebrarea independenţei în mai multe oraşe şi în centrul capitalei Juba, unde a fost cântat la miezul nopţii imnul naţional.

La ceremonia oficială de sâmbătă sunt prezenţi zeci de lideri străini, printre care 30 de înalţi demnitari africani, dar şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

"Poporul Sudanului de Sud şi-a realizat visul. ONU şi comunitatea internaţională vor rămâne alături de Sudanul de Sud", a declarat, vineri, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la sosirea la Juba.

Sudanul de Sud, recunoscută de foştii conaţionali din nord

Ţara vecină de la nord Sudanul a fost prima care a recunoscut vineri Republica Sudanului de Sud ca stat independent. Preşedintele Sudanului, Omar el-Bechir - pe numele căruia este emis un mandat de arestare pentru genocid - a confirmat participarea la ceremonia de sâmbătă.

Evenimentul are loc în apropierea mausoleului lui John Garang, lider al rebelilor sudişti, decedat la câteva luni după încheierea acordului de pace din 2005, care a pus capăt unui război de peste 50 de ani între rebeli şi guvernele succesive de la Khartoum. Conflictul a devastat regiunea şi s-a soldat cu moartea a milioane de persoane.

Independenţa Sudanului de Sud este proclamată oficial la jumătate de an după un referendum în care s-a votat covârşitor pentru secesiune. De atunci, cele două părţi nu au reuşit însă să ajungă la un acord privind mai multe subiecte, în special cele legate de veniturile din petrol, delimitarea graniţelor şi statutul regiunii disputate Abyei.