Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tancurile siriene devastează oraşul Hama

Forţele preşedintelui Bashar al-Assad încearcă din nou să intimideze populaţia care îi cere plecarea de la putere de mai multe luni. Armata a intrat sâmbătă în oraşul Hama unde asaltul tancurilor s-a soldat cu cel puţin 24 de morţi şi zeci de răniţi. Toate victimele sunt din rândul civililor, notează Skynews, care menţionează totodată că 50 de persoane au fost rănite.

Observatorul sirian pentru drepturile omului vorbeşte chiar despre cel puţin 95 de victime şi zeci de răniţi.

Potrivit relatărilor locuitorilor din Hama, principalul spital din oraş a fost înconjurat de tancurile armatei siriene. Un medic sirian a afirmat că tancurile atacă din mai multe direcţii, deschizând focul la întâmplare şi distrugând barierele ridicate de locuitori.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, încearcă de mai multe luni să pună capăt unei mişcări de contestare fără precedent a regimului său, declanşată în luna martie şi inspirată din revoluţiile din Tunisia şi Egipt.

Conducerea de la Damasc acuză "grupări teroriste înarmate" pentru violenţele soldate cu victime, afirmând că mai mult de 500 de militari şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi de la declanşarea protestelor.

La rândul lor, organizaţiile pentru drepturile omului afirmă că forţele siriene au ucis peste 1.600 de persoane, în timp ce alte aproape 3.000 de persoane au dispărut, iar 26.000 au fost arestate.