Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Armata siriană, de temut

armata-siriana-temut.jpg

Armata siriană are dotări învechite, dar rămâne de temut (Foto: Reuters/YouTube via Reuters TV).

Reprimarea protestelor din Siria pare de neoprit. Zece persoane au fost ucise după rugăciunea de luni seară, în prima zi a Ramadanului. Ofensiva guvernamentală siriană împotriva rebelilor din oraşul Hama a făcut zeci de morţi. Care sunt materialul militar şi resursele umane de care dispune regimul de la Damasc?

Potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice, bazat la Londra, în 2010, bugetul sirian al apărării era evaluat la 1,9 miliarde de dolari.

Armata lui Bashar al-Assad e compusă din 325 de mii de soldaţi, dintre care 220 de mii în trupele terestre.

Din armată fac parte o divizie specială şi o divizie a Gărzii Republicane, două entităţi mult mai bine echipate şi antrenate decât restul armatei siriene.

Forţele paramilitare siriene sunt estimate la 108 mii de oameni, dintre care o majoritate zdrobitoare formează poliţia populară a partidului Baas, aflat la putere în Siria, din 1963.

 

Dotări învechite pentru armata din Siria, dar de temut

 

Toţi aceşti combatanţi sirieni au la dispoziţie aproape cinci mii de tancuri şi peste cinci sute de avioane de luptă. Toate sunt în mare parte de origine sovietică şi considerate de observatori drept ieşite din uz, mai ales de când a dispărut URSS, principalul aliat şi funizor al regimului Bashar al-Assad.

Cu toate acestea, aparatul militar sirian rămâne unul dintre cele mai importante din lumea arabă, lucru care ar putea da de gândit celor care sunt gata să plănuiască operaţiuni de genul celor duse în Libia de mai bine de patru luni de zile, fără succesul scontat, pentru moment.