
Social
Proces inedit în Italia: vinovaţi pentru cutremur?
proces-inedit-italia-vinovati-cutremur.jpg

Cei şapte fac parte din aşa-zisa comisie de "mari riscuri", care se reunise pe 31 martie 2009, cu şase zile înainte de cutremur, chiar la L'Aquila. O şedinţă în cursul căreia s-au analizat o serie de mişcări telurice înregistrate până atunci: 400 în patru luni.
În urma acelei reuniuni, comisia a furnizat autorităţilor locale diverse indicaţii. Membrii ei au declarat că nu pot prevedea dacă un seism puternic se poate produce sau nu, dar au recomandat o respectare mai strictă a măsurilor anti-seismice. Prea târziu, întrucât peste şase zile, un puternic cutremur avea să distrugă tot centrul istoric al oraşului şi mai ales să ucidă 309 oameni, lăsând alţi 80 de mii fără adăpost.
Justiţia îi acuză acum pe oamenii de ştiinţă că ar fi dat informaţii prea liniştitoare populaţiei locale, care, în caz contrar ar fi putut să ia măsuri de protecţie mai serioase.
Printre cei şapte acuzaţi figurează nume mari ale ştiinţei din Italia: preşedintele Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie sau profesori universitari de fizică. Avocaţii acestora denunţă un proces bazat pe nicio dovadă serioasă, în timp ce acuzarea reprezentată de asociaţia aşa-zişilor "martiri" ai cutremurului speră ca acest proces să schimbe mentalităţile în privinţa prevenirii riscurilor.