Mircea Kivu: S-ar putea să avem o surpriză la recensământ

Reporter: Va scădea populaţia României sub 20 de milioane, în urma recensământului 2011? Mai suntem 21,5 milioane de români?

Mircea Kivu: Probabil că suntem în jur de 21 de milioane de români, numai că nu suntem toţi în graniţele ţării. Estimările variază între două şi trei milioane de români, care lucrează în străinătate şi care sunt mai mult sau mai puţin stabiliţi acolo. Deci din punctul de vedere al populaţiei s-ar putea să avem o surpriză, să scădem sub acel prag psihologic de 20 de milioane.

Rep.: Asta e de bine sau de rău?

M.K.: În principiu, nu-i nici de bine, nici de rău, suntem câţi suntem. Problema este care e structura acestei populaţii. Din păcate cele două milioane de oameni care lipsesc fac parte din populaţia activă, deci oameni între 18 şi 50 de ani, marea majoritate. Şi atunci o să vedem că avem de fapt un procent de populaţie dependentă, adică populaţie care fie e formată din pensionari, fie din copii, care e un procent mult mai mare. Deci de fapt sunt mult mai puţini oameni care lucrează şi care susţin populaţia inactivă.

Rep.: Deci teoretic, cel puţin, şomajul va creşte, în urma recensământului din 2011?

M.K.: Da, mă aştept ca această cifră să crească (…). Deci să nu mai spunem că avem cel mai mic şomaj din Europa, ci să constatăm că vom fi peste media europeană.

Rep.: Rezultatele finale ale recensământului 2011 vor fi publicate după doi ani de zile. De ce atât de târziu?

M.K.: E o muncă foarte laborioasă. Formularul este un caieţel scris foarte mărunt, cu opt pagini. Sunt foarte multe informaţii. Nu uitaţi că este vorba de recensământul populaţiei şi locuinţelor (…). Sunt informaţii culese manual, adică operatorii de recensământ scriu cu pixul şi ele trebuie introduse într-o bază digitală, trebuie introduse în calculator. Plus că operaţia asta totuşi trebuie făcută cu o oarecare rigoare, trebuie evitată eroarea umană. Gândiţi-vă că atunci când cineva transcrie de pe hârtie pe calculator mai şi greşeşte. Însă de obicei operaţia se face dublu, se compară înregistrările făcute de doi operatori diferiţi, ca să se elimine erorile şi aşa mai departe.

Rep.: Cam cât durează în medie completarea unui formular?

M.K.: Cam jumătate de oră. Dar problema efectivă nu este cât durează completarea efectivă a formularului, ci cât durează până găseşti persoana care trebuie să-ţi răspundă. Sunt familii în care nu e nimeni acasă în majoritatea timpului zilei (…).

Kivu: La un recensământ din fosta Iugoslavie, unii s-au declarat eschimoşi

Rep.: Care sunt întrebările cele mai delicate la acest recensământ?

M.K.: Întotdeauna întrebările cele mai delicate şi care sunt opţionale în România sunt cele referitoare la apartenenţa etnică şi la religie. Sunt întrebări care de fapt ţin de nişte opţiuni personale. În anumite locuri sunt foarte sensibile. De exemplu, când avem familii mixte, întotdeauna e o problemă, copilul rezultat dintr-un tată rom şi o mamă româncă ce este? În principiu, ar trebui să fie ceea ce simte el că este, numai că de obicei el nu este întrebat, este întrebat capul familiei.

Rep.: Dar apropo de asta, o întrebare puţin neobişnuită este cine e capul familiei? Cum se stabileşte acest lucru?

M.K.: Nu este un criteriu oficial. În principiu, capul familiei este cel recunoscut ca atare de către ceilalţi membri ai familiei. Sigur, aici este o discuţie întreagă. Dacă ne uităm în statistici, vedem că în România, acolo unde există cupluri, în 90 şi ceva la sută din cazuri, capul familiei este bărbatul, ceea ce sigur că dă seama unui oarecare machism al societăţii româneşti.

Rep.: De ce ar fi naţionalitatea o chestiune delicată?

M.K.: Pentru că apartenenţa etnică nu se moşteneşte, ci se asumă. E vorba de asumarea unei identităţi. Eu mă consider a fi, să zicem, român.

Rep.: Adică eu mă pot declara ungur sau turc, chiar dacă nu sunt în realitate?

M.K.: În principiu, da. A fost o istorie în fosta Iugoslavie, pe vremea când era în curs de destrămare, când era foarte sensibil cine ce se declară. În perioada respectivă a fost o mişcare din partea unui grup relativ restrâns de intelectuali din ţară, care protestau de fapt împotriva împărţirii forţate a ţării în grupuri etnice şi au decis să se declare eschimoşi, tocmai pentru a evita să-şi declare apartenenţa la unul din grupurile care erau în conflict pe vremea aia. La recensământul din anul respectiv, în Iugoslavia au apărut câteva sute de eschimoşi…