Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Germanii din Hanovra dansează după cum le cântă romii

romi-hanovra.jpg

Acțiune Roma Center Göttingen în Hanovra

Mai multe organizaţii pentru drepturile romilor din Europa au avut la sfârşitul săptămânii o acţiune în piaţa gării centrale din Hanovra. Tineri romi din Serbia, România, Spania, Ucraina şi Republica Moldova au încercat să îi facă pe germani să înţeleagă problemele cu care ei se confruntă în Europa şi nu numai. Un reportaj RFI.

Centrul Hanovrei. Agitaţia zilnică a unui oraş european cosmopolit, cu oameni grăbiţi de toate rasele şi toate vârstele. În faţa gării centrale se strâng câţiva tineri. Îşi împart tricouri colorate cu inscripţii, afişează banere şi un steag în două culori, albastru şi verde, în centru are o roată cu 16 spiţe. Este drapelul romilor propus la Congresul Mondial al Romilor din 1971.

Muzica în ritmuri uşor orientale îi face pe unii trecătorii curioşi să se oprească. Un cuplu, amândoi cu statura înaltă, ochii albaştrii şi părul blond îşi arată uimirea pe feţe la vederea tinerilor care pe un fundal de muzică romani, împărţeau pliante cu drepturile şi problemele actuale ale romilor. La un microfon într-un spaţiu improvizat se află Florin, el face parte din grupul din România. "Mă numesc Florin Şerban, am 20 de ani şi sunt un tânăr rom din România. Sunt bucuros că am această oportunitate să pot trage un semnal de alarmă despre ce se întâmplă cu romii astăzi în Europa. Vreau să vorbesc despre evenimentele care au avut loc în Franţa privind repatrierea romilor din România şi Bulgaria. De asemenea, mai vreau să trag un semnal de alarmă despre ce se întâmplă astăzi în Bulgaria, Ungaria şi Slovenia, unde s-au făcut sistematic demonstraţii împotriva etniei rome. Vreau să îmi folosesc dreptul de cetăţean pentru a vă cere să luaţi parte la această campanie de conştientizare", spune el.

La un moment dat, pe un cearşaf mare alb, tinerii romi şi neromi încep să scrie cu diferite culori în acuarelă, mesaje în mai multe limbi: "Opriţi deportările!", "Dont worry, be a gipsy!", "Romii sunt prietenoşi", "Stop discriminării!", "Roma este o identitate", "Nu rasismului!", "Romii sunt cetăţeni UE".

Scenetă despre romii din Kosovo

 

 

O trupă de teatru din Hanovra a ţinut o scurtă scenetă despre deportarea unei famiili roma din Kosovo. În tot acest timp, trecătorii germani se opreau, ascultau muzica şi priveau dansurile ţigăneşti ale fetelor din Republica Moldova. Unii chiar li se alătură şi încearcă să prindă câteva mişcări.

Aluna Lepădatu din Chişinău a dansat în faţa celor care se aflau în piaţă. Ea speră că oamenii îşi vor schimba totuşi părerea despre romi: "Este prima dată când am participat la aşa ceva şi lumea observă, se apropie, ne întreabă, poate că unii nu sunt de acord cu ce spunem noi, dar încercăm să le schimbăm opinia că nu toţi romii sunt răi şi sunt oameni şi ei. Eu sunt sigură că cineva va gândi altfel după asta, pentru că noi am arătat partea pozitivă că noi putem dansa, putem juca teatru, putem să ne împrietenim. Sper ca la un moment dat Federaţia Rusă, alte ţări, nu numai Uniunea Europeană ne vor primi, pentru că noi nu suntem răi".

L-am întrebat pe Esat Behrami de la Roma Center Göttingen care crede că este efectul acestei acţiuni în stradă. "Cred că a fost frumos, sunt bucuros să avem toţi aceşti participanţi din diferite ţări şi a fost o experienţă extraodinară. În mijlocul evenimentului, câţiva oameni au venit să danseze ţigăneşte, a fost uimitor… Da, noi avem acestă atracţie, muzica noastră este pentru suflet, este pozitivă. Mulţi germani de exemplu nu ştiu situaţia romilor din Kosovo şi am încercat prin această acţiune în stradă, prin tot ce am realizat să facem cunoscută situaţia romilor din Kosovo, dar şi din Germania", spune el.

Germanii, curioşi după spectacolul romilor

Într-adevăr, locuitorii oraşului Hanovra s-au oprit pentru puţin din preocupările lor zilnice să vadă cine sunt romii. Tamara Lencura, o tânără din Hanovra a stat tot timpul desfăşurării evenimentului şi a privit de pe margine la ce au făcut romii. Ea spune că este important ca oamenii să conştientizeze că au o responsabilitate faţă de romi: "Pentru mine a fost interesant să văd şi să aud care este situaţia privind discriminarea romilor, mai ales în celelalte ţări. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că şi eu sunt străină, iar aici în Germania nu vezi des aşa ceva. Cred că este foarte important atunci când ne uităm la istoria Germaniei, la Holocaustul împotriva evreilor şi romilor să ştim că avem o responsabilitate faţă de aceştia".

La finalul acţiunii din stradă, organizaţiile de romi au dus o scrisoare la Parlamentul local al Saxoniei inferioare. Un reprezentant al Legislativului a primit scrisoarea şi chiar a invitat grupul de tineri să viziteze plenul Parlamentului, loc în care niciun german de rând nu ajunge de regulă.

Acţiunea "Înţelegem trecutul-modelăm viitorul" face parte dintr-un proiect european, care îşi propune să aducă în atenţia publică problemele cu care se confruntă romii în Europa. Proiectul este realizat în colaborare cu Rome Center Göttingen (Germany), World Begins With You (Ukraine), Porojan (Moldova), Terni Kalo (Spain) and Romski Klub-Subotica (Serbia), Policy Center for Roma and Minorities (România).

Varianta audio a reportajului despre manifestarea romilor la Hanovra
1490