Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Femeile, discriminate pe piaţa muncii şi pe timp de criză

discriminarea-piata-muncii-se-accentueaza-timp-criza-foto-reuters.jpg

Discriminarea pe piaţa muncii se accentuează pe timp de criză. Foto: Reuters

Criza economică a afectat în mai mare măsură femeile decât bărbaţii, iar diferenţele dintre România şi alte ţări ale Uniunii Europene sunt mari la capitolul egalităţii de şanse pe piaţa muncii. Acestea sunt doar două dintre concluziile dezbaterii Importanţa economică a egalităţii de gen, organizată în cadrul ALTFEM – o campanie pentru schimbarea imagini femeii în societate, finanţată prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Care este situaţia femeilor în piaţa muncii în plină criză

Perioada de criză economică a accentuat situaţia discriminării de gen pe piaţa muncii din România, atrag atenţia reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale. Situaţiile de discriminare de gen cu care se confruntă femeile din România sunt mult mai frecvente odată cu criza economică, dar şi cu măsurile de austeritate care au desfiinţat unele instituţii care se ocupau cu egalitatea de gen, spune Livia Aninoşanu, director de programe la Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Ne confruntăm acum cu mult mai multă permisivitate privind ceea ce înseamnă discriminare pe piaţa muncii. Discriminare privind criterii de maternitate, persoane concediate la revenirea după concediul de creşterea copilului, sau pentru angajarea într-o firmă femeile sunt condiţionate de un angajament de a nu rămâne însărcinate pe o perioadă anume. Lucrul acesta este interzis de legislaţia românească în domeniul antidiscriminare,  însă aceasta nu este o garanţie că nu se întâmplă”, spune Livia Aninoşanu, director de programe la Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Deşi se confruntă cu discriminarea, femeile din România de cele mai multe ori trec peste fără a reclama acest lucru. Una dintre instituţiile care ar putea fi sesizată într-un caz de discriminare de gen este şi Avocatul Poporului. Elisabeta Dane, adjunct al Avocatului Poporului, spune că femeile din România nu îşi cunosc drepturile şi astfel nici nu apelează la instituţiile statului. În cinci ani a primit o singură sesizare pe motiv de discriminare.

Problema este că nu am avut decât o sesizare în cinci ani de când ocup această funcţie. Tot ceea ce trebui să facă o femeie este să ne sesizeze. Nu percepem taxă de timbru, poate să ne trimită prin e-mail petiţia, important este să apară data trimiterii, adresa şi numele persoanei sau instituţiei, atât”, spune Elisabeta Dane, adjunct al Avocatului Poporului.

Studii recente au arătat că discriminarea creşte rata şomajului în rândul femeilor. Recesiunea economică însă a inversat trendul şomajului în randul bărbaţilor şi femeilor, atât în România, cât şi la nivelul Uniunii Europene. Dacă înainte de criză erau mai multe femei şomere, acum numărul bărbaţilor fără loc de muncă l-a depăşit pe cel al femeilor. Reprezentatul Fundaţiei Giacomo Brodolini din Italia, Costanza Pagnini, spune că strategiile UE privind egalitatea de gen sunt importante pentru a reduce din aceste diferenţe. „Politicile Uniunii Europene joacă un rol important în susţinerea egalităţii de şanse pentru că guvernele în plan naţional nu sunt destul de puternice, nu au destule resurse financiare să implementeze astfel de programe. Uniunea Europeană a jucat un rol important în promovarea egalităţii de gen în Europa”, explică reprezentatul Fundaţiei Giacomo Brodolini din Italia, Costanza Pagnini.

Uniunea Europeană finanţează o serie de programe care susţin lupta împotriva discriminării de orice fel. În România, Agenţia de comunicare TBWA, Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch şi Centrul Parteneriat pentru Egalitate prin Campania ALTFEM au început o serie de proiecte care abordează problema discriminării de gen, conştientizarea rolului femeii şi schimbarea imaginii acesteia în societate. ALTFEM este un proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Liliana Simionescu: Discriminarea pe piaţa muncii se accentuează pe timp de criză