Orizonturi întunecate în „primăvara arabă”

Matei Vişniec:

În Europa Răsăriteană, popoarele care scăpau de comunism optau concomitent pentru un model clar de democraţie. În toate aceste ţări fuseseră deja înfăptuite de mult şi alte revoluţii esenţiale, cum ar fi cea legată de separarea puterii terestre de cea divină.

Popoarele frustrate din lumea arabă s-au trezit însă, imediat după căderea unor dictatori precum Ben Ali, Hosni Mubarak sau Muammar Gaddafi, în fata unor şantiere enorme, obligate să-şi asume nu numai opţiuni legate de tipul de societate care urma să fie construit, ci şi în faţa unor opţiuni de ordin cultural, social, moral.

Egiptul, între armată şi islamiştii radicali

Egiptul a devenit în prezent un exemplu dramatic de ţară frustrată, în care mai multe forţe au intrat într-un conflict deschis. Pe de o parte, îi avem pe tinerii revoluţionari şi pe toţi cei care au sperat într-o reală schimbare de regim şi în adoptarea unui model occidental de democraţie. Pe de altă parte, avem însă două forţe perfect organizate, armata şi islamiştii, pentru care democraţia este un coşmar, o ameninţare, chiar un lucru de neînţeles, un adevărat dezastru...

Din 1953, de la căderea monarhiei în Egipt, toţi preşedinţii ţării, patru la număr, au fost militari. În Egipt, armata nu este doar un corp social destinat să apere ţara, ea este o corporaţie, un clan cu infinite ramificaţii, o putere economică şi agricolă. Şi nu în ultimul rând ea este, sau a fost până acum, aliata Occidentului, a Statelor Unite, cei care acordă armatei agiptene anual ajutoare de 1,3 milioane de dolari.

Cealaltă forţă extrem de disciplinată şi de bine organizată din Egipt este cea a islamiştilor radicali, reprezentaţi de Frăţia musulmană, sprijinită cu miliarde de dolari de către Arabia Saudită. În mod paradoxal, armata şi islamiştii se regăsesc într-o alianţă împotriva naturii în faţa celor care vor libertate reală, eliberarea femeii, democratizarea după model occidental a societăţii egiptene.

Simptomatic este şi faptul că Frăţia Musulmană nu participă la marea manifestaţie prevăzută marţi în Egipt. În orice caz, întreaga lume musulmană priveşte acum spre Egipt aşa cum privea cu nouă luni în urmă spre Tunisia. Pentru că, în funcţie de cum va evolua „tranziţia” în această ţară cu peste 82 de milioane de locuitori, se va redesena probabil şi peisajul politic în restul lumii arabe, o lume care traversează o perioadă de mari incertitudini.

Axa Iran-Siria-Liban, teatrul unor puternice lupte de influenţă

„Istoria nu a decis încă în ce parte va înclina balanţa” în unele din aceste ţări, scrie marţi un comentator în ziarul Le Monde. Siria este confruntată cu spectrul războiului civil, iar Libia cu spectrul islamismului radical. În planul al doilea, lumea musulmană mai este teatrul unor puternice lupte de influenţă. Între Arabia Saudită, ţară arabă locuită de musulmani suniţi, şi Iran, ţară nearabă locuită de musulmani şiiţi, are loc o bătălie surdă pe plan regional. Iar dacă regimul lui Bashar al-Assad se prăbuşeşte, întreaga axă Iran-Siria-Liban se va prăbuşi.

Între două rele, Occidentalii nici nu ştiu uneori în favoarea cărei opţiuni să se exprime. O fi bine să îşi impună influenţa în regiune o Arabie Saudită care finanţează masiv cele mai obscure şcoli coranice de pe glob? Sau este preferabilă influenţa unui Iran pe cale de a-şi construi bomba atomică?

Sancţiuni pentru Damasc

O altă luptă surdă are loc în paralel, la ONU, între Occidentali pe de o parte şi China şi Rusia pe de altă parte. Uniunea Europeană şi Statele Unite nu au reuşit să obţină până acum condamnarea oficială a regimului de la Damasc, din partea Consiliului de Securitate ONU, pentru violenţele comise împotriva opozanţilor, întrucât China şi Rusia se opun sistematic. În prezent însă, Franţa, Germania şi Marea Britanie au solicitat o condamnare la nivelul Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Vom vedea în cele ce urmează câte ţări se vor asocia pentru condamnarea simbolică a regimului de la Damasc şi cât de mare este fractura comunităţii internaţionale când vine vorba de apărarea unor valori fundamentale, precum dreptul cetăţeanului de a manifesta fără a primi un glonte de cauciuc sau chiar unul real în piept."

Tantaoui, cară-te!

În ceea ce îi priveşte pe revoluţionarii din Egipt, care au obţinut luni, cu noi sacrifiicii de vieţi omeneşti, căderea guvernului, eu am sentimentul că totul trebuie luat de la capăt. De altfel, după cum spun corespondenţii Agenţiei France Presse aflaţi la faţa locului, mii de manifestanţi au ieşit marţi cu exact aceleaşi pancarte de la începutul anului, pe care sunt scrise cuvintele „degajează” (sau „cară-te”), precum şi „Libertate”. Iniţial, îndemnul „cară-te” era adresat preşedintelui Hosni Mubarak, acum el este destinat mareşalului Tantaoui, care a fost de fapt ministru al apărării timp de 20 de ani sub Hosni Mubarak.