Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europarlamentar: Prelungirea restricţiilor pe piaţa muncii, o decizie legală, aşteptată şi jenantă

cautarea-unui-loc-munca-marea-britanie-foto-reuters.jpg

În căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie. Foto: Reuters

Restricţiile de pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru români şi bulgari se prelungesc până la sfârşitul anului 2013. Potrivit ministrului pentru Imigratie, Damian Green, prin menţinerea restricţiilor, autorităţile britanice doresc să se asigure că migraţia aduce beneficii şi nu are un impact negativ asupra pieţei britanice a muncii. În replică, europarlamentarul Traian Ungureanu spune că vorbim despre o „decizie legală, aşteptată şi jenantă”.

Eurodeputatul Traian Ungureanu spune că prelungirea restricţiilor de pe piaţa muncii reprezintă o decizie ruşinoasă şi fără niciun suport economic.

Traian Ungureanu: Pentru că atât Marea Britanie cât și Olanda care au anunțat deja același lucru, și poate alte țări care o mai pot face până la 1 ianuarie, au dreptul, așa cum este el prevăzut în Tratatul de admitere al României în UE, să folosească acest tip de restricții până pe 31 decembrie 2013.

Asta e ce spune legea. Pe de altă parte, era de așteptat ca lucrul acesta să se întâmple, pentru că nimeni nu va rata șansa de a folosi acest tip de situație în scopuri politice și aici intervine partea jenantă. Nu există nici un motiv economic pentru a prelungi aceste restricții, deși cu jumătate de gură, și Olanda și Marea Britanie, prin ministrul Damian Green, invocă motive economice. O pot face, dar se situează în afara realității.

De altfel, un raport al Comisiei Europene destinat Consiliului European, care a fost dat publicității cu nu mai mult de o săptămână în urmă, lămurește definitiv lucrurile, aș spune, şi face bilanțul pe ultimii aproape zece ani, constatând că forța de muncă est-europeană și cu precădere forța de muncă din România și Bulgaria nu a avut un impact negativ, nu a încărcat rețeaua de asistenţă socială, nu a sporit șomajul pe piețele muncii respective.

Mai mult, a adus o creștere, atât cât e ea, a Produsului Intern Brut al țărilor respective. Acolo unde sunt mulți români și bulgari - Italia, Spania - creșterea a fost de 1,4%, respectiv 1,7%. Avem români și bulgari cam 0,6 % din populația reunită a Uniunii Europene și acest amărât de 0,6% a adus o contribuție la PIB-ul reunit al Uniunii Europene de aproape 0,3%. Oamenii aceștia nu a au cum să facă rău economiilor în care intră.

Rep.: Ministrul britanic pentru imigrație spunea că practic autoritățile doresc să se asigure că migrația aduce beneficii Regatului Unit și nu are un impact negativ asupra pieței britanice a muncii.

Traian Ungureanu: Pe de altă parte, CBI e Uniunea patronală din Marea Britanie, are cu totul altă părere și a semnalat în mod repetat Guvernului că în condițiile în care piața muncii în Marea Britanie e precară, în condițiile în care oferta de mână de lucru pentru sectoare industriale importante cum ar fi construcțiile, agricultura, cum ar fi industria hotelieră, restaurantele, nu există aproape pentru că foarte puțini oameni vor să facă asta, e vital ca oameni, cum spune chiar CBI, cu aceleași valori, cu același orizont european, să fie lăsați să intre pentru că vor să facă aceste lucruri. Ministrul britanic al imigrației ne invită să ne imaginăm că zeci și sute de mii de tineri absolvenți de universități din Marea Britanie abia așteaptă să se facă zidari. E o propunere ușor exagerată.

Amintim, un raport publicat recent de Comisia Europeană demonstrează că mobilitatea lucrătorilor bulgari şi români are un impact pozitiv asupra economiei Uniunii Europene. În ciuda acestor concluzii, în prezent zece state comunitare îşi menţin restricţiile de pe piaţa muncii.

Magazin European Europarlamentarul Traian Ungureanu, intervievat de Andreea Orosz
813