Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Anders Behring Breivik ar putea scăpa de închisoare

anders-behring-breivik-foto-reuters.jpg

Anders Behring Breivik. Foto: Reuters

Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din Norvegia din 22 iulie soldate cu 77 de morţi, ar putea scăpa de închisoare. Iată ce spune parchetul norvegian după ce experţii psihiatri l-au declarat pe Breivik penal iresponsabil: „În cazul în care concluzia finală va fi aceeaşi cu cea a experţilor, şi anume că Anders Behring Breivik este iresponsabil, atunci vom cere tribunalului să nu-l trimită în închisoare, ci într-o instituţie psihiatrică unde i s-ar putea administra pe viaţă un tratament medical”.

Vasile Damian:

Anunţul parchetului de la Oslo vine după ce doi experţi care l-au examinat pe autorul atacurilor din 22 iulie au ajuns la concluzia că acesta era „psihotic”, „nebun”, şi deci penal iresponsabil în momentul comiterii omuciderii în masă. Extremistul de dreapta a dezvoltat cu timpul o „schizofrenie paranoidă, trăieşte în lumea sa delirantă şi actele sale sunt determinate de acest univers”, se mai poate citi în raportul celor doi psihiatri.

Pentru a-şi realiza expertiza, cei doi medici s-au văzut cu Breivik şi au realizat 13 interviuri cu el în celula în care este încarcerat provizoriu. „A fost o treabă grea pe un fundal foarte special, dar omul a colaborat bine cu noi”, a declarat unul dintre cei doi experţi numiţi de justiţie.

Fiind declarat bolnav în momentul în care a ucis 77 de oameni, Breivik ar urma aşadar să scape de puşcărie. Raportul făcut public acum numără totuşi 240 de pagini care vor trebui să fie analizate şi de o comisie medico-legală care-şi va da apoi şi ea avizul. Ultimul cuvânt îi revine tribunalului, care îl va judeca pe autorul masacrelor de acum patru luni anul viitor, în aprilie. Procesul ar urma să dureze circa zece săptămâni şi, de obicei, tribunalul ia în seamă recomandările experţilor, chiar dacă, teoretic, judecătorul poate cere o contraexpertiză.

Verdictul ar putea să provoace noi polemici în Norvegia, ţară care a fost profund şocată de evenimentele din 22 iulie, cel mai grav masacru comis în ţara scandinavă de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. În acea zi, Breivik a aruncat mai întâi în aer o bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, apoi a deschis focul în mijlocul unei reuniuni a tineretului social-democrat. Cele două atacuri s-au soldat cu 77 de morţi, în mare parte tineri, şi zeci de răniţi.

În timpul detenţiei sale preventive, la prima sa înfăţişare în faţa justiţiei, autorul şi-a recunoscut faptele, dar a refuzat să pledeze „vinovat”. Breivik spune că pe 22 iulie a lansat o „cruciadă, un act de război atroce dar necesar împotriva invaziei musulmane şi a multiculturalismului din Europa”.

În cazul în care va fi totuşi găsit vinovat de actele comise în iulie şi deci condamnat la închisoare, Breivik nu riscă decât maximum 21 de ani, chiar dacă justiţia îl mai poate ţine după gratii câtă vreme îl consideră periculos.