Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Martor român amplifică suspiciunile privind atentatele din Madrid

madrid200.jpg

191 de morţi în urma atentatelor din Madrid. (Photo : AFP)

Cotidianul spaniol El Mundo a publicat în premieră un interviu incitant cu unul din cei trei martori protejati în singura condamnare pentru atentatele din Madrid, din 11 martie 2004. Intervievatul este un român, cunoscut autorităţilor spaniole sub numele de cod R-10. El a trăit în Spania din 2002 până în 2006, când s-a întors în România, la Cluj-Napoca, unde a fost găsit de jurnaliştii spanioli.

Corespondentul RFI la Madrid, Silvia Badea:

Deşi se dorea a fi un interviu clarificator, declaraţiile românului amplifică suspiciunile mass-media asupra modului în care autorităţile spaniole au anchetat şi apoi condamnat la 40.000 de ani de închisoare pe marocanul Jamal Zougam, membru, încă nedovedit, al celulei Abu Dahdah, ramură a organizaţiei teroriste Al Qaida, care a revendicat atentatul ca răspuns al faptului că "Spania colabora cu Bush în Irak şi Afganistan".

Românul se afla într-unul din vagoanele trenului care a explodat în staţia Santa Eugenia şi l-a recunoscut pe Jamal Zougam ca fiind unul dintre atentatori. Afirmaţiile lui "R-10" au stat la baza condamnării lui Zougam.

În urma atentatelor, R-10 şi-a pierdut vederea la unul din ochi şi a primit o indemnizaţie de 52.800 de euro de la statul spaniol.

Românul, instalator de profesie, povesteşte că în dimineaţa zilei de 11 martie, a luat trenul din Alcala de Henares pentru a merge la muncă. El se afla împreună cu alţi doi prieteni, dintre care unul şi-a pierdut viaţa în urma exploziei. R-10 ar fi văzut doi indivizi ciudaţi urcându-se în tren din staţia Torrejon de Ardoz.

Unul avea un ghiozdan negru. Celălalt a tuşit, ceea ce m-a făcut să mă uit spre el. Au vorbit între ei, dar nu s-au aşezat unul lângă celălalt, ceea ce mi s-a părut ciudat. Tusea mi s-a părut a fi un fel de semnal", a spus el.

"Când am povestit la Poliţie despre cei doi magrebieni din tren, am spus clar că cel cu ghiozdanul avea părul lung şi lins" (Zougam este creţ - n.red), a declarat R-10, care neagă faptul că poliţia i-ar fi arătat în acea zi vreo fotografie.

"Nu e adevărat. Mi-au arătat fotografii cu el abia după vreo două săptămâni. Eu l-am văzut prima oară pe Zougram într-un afiş din aeroportul madrilen Barajas.(...). Nevasta mea pleca în România. Ea a venit la mine între 17 şi 26 martie. Deci în 26 martie am văzut poza. Mi-am zis: Aceasta este persoana pe care am văzut-o în tren".

În procesul verbal al poliţiei se arată însă că românul l-ar fi recunoscut pe marocan din fotografii încă din 16 martie. Tocmai de aceea, jurnaliştii au insistat: "Sunteţi sigur că omul din afişul văzut era acelaşi pe care l-aţi văzut în tren? Spuneaţi că cel văzut avea părul lins”. "Da, el este - a venit imediat răspunsul. Nu am spus niciodată că aş fi 100% sigur, dar 90% tot sunt".

O altă întrebare care ar fi fost menită să pună capăt speculaţiilor s-a referit la faptul că R-10 nu s-a prezentat la tribunal în ziua procesului. "De ce nu v-aţi prezentat la tribunal, în 2006?", a intrebat reporterul. "Eu eram deja în România atunci. Mi-era frică şi nu m-am mai dus înapoi. Poliţia m-a întrebat dacă vreau să merg la declaraţii şi eu am spus că nu”.

Multe întrebări fără răspuns

Declaratiile lui R-10 sunt considerate de jurnalisti “interesante”,dar invaluie si mai mult in mister acest caz. Iata intrebarile la care jurnalistii nu au reusit inca sa-si raspunda: De ce Jamal Zougam ar fi vandut cartele "complicilor sai", in loc sa li le ofere gratuit?( unul din capetele de acuzare a fost faptul ca Zougam le-ar fi procurat teroristilor 30 de cartele prepay); De ce nu s-au gasit amprente ale lui Zougam, nici urme de ADN, in niciuna din masinile care au adus explozibilii în Madrid?

De ce, dupa ce au comis atentatele, teroristii s-au sinucis, dar Zougam si-a continuat viata linistit? De ce, in miile de conversatii telefonice dintre teroristi, nu apare nicaieri Zougam? Cu atat mai mult cu cat telefonul acestuia se pare ca era ascultat, din ordin judiciar, inainte de atentate.

Jurnalistii amintesc de climatul politic din acea perioada si influenta atentatelor asupra rezultatului alegerilor generale din 14 martie 2004 care a adus victoria socialistilor in ciuda popularilor care erau dati favoriti de sondaje.

Guvernul lui José María Aznar de atunci a sustinut pana in ziua alegerilor ca ETA fusese autoarea atentatului, desi Politia avea dovezi ca fusese mana gruparii Al Qaeda. PSOE acuzau atunci Executivul de la Madrid ca ar fi mintit populatia, pentru a ascunde faptul ca atentatul a fost opera radicalilor islamici, pentru a evita astfel relationarea atentatelor cu implicarea Spaniei in razboiul din Irak. Fapt ce a fost sanctionat de electorat.

Atentatul din 11 martie 2004 din Madrid este cel mai mare din istoria Spaniei. Patru trenuri au fost aruncate in aer in jurul orei 7.45 dimineata, provocand 191 de morti si 2.000 de raniti.