Retrospectivă 2011: Sistemul sanitar românesc

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Societăţii Naţionale de Medicină de Familie:

• Este o discrepanţă tot mai mare între nevoile populaţiei şi posibilităţile sistemului de a acoperi aceste nevoi. A fost un an foarte greu şi, sinceră să fiu, nu mă aştept ca 2012 să fie mai uşor.

• Există mari deficienţe de comunicare între medici, între furnizorii de servicii medicale şi decidenţii din Sănătate, au fost legi care s-au contrazis.

România ar fi ţara cu cel mai scăzut nivel de mulţumire faţă de sistemul sanitar, potrivit sondajele recente. Cât de corecte sunt cifrele?

• Răspunsurile (la aceste sondaje) sunt date de persoane care nu cunosc realitatea la nivel de studii. Aşteptările românilor sunt foarte mari. Trebuie să recunoaştem că în nici un sistem european, pacientul nu se poate duce la medic în orice moment pentru orice problemă şi să fie primit imediat. Sigur, cu excepţia urgenţelor.

• Din păcate, sistemul nostru de sănătate este oarecum „mincinos”, în sensul că promite de toate, dar evident, nu poate acoperi de toate. În afară de gradul de mulţumire extrem de mic, trebuie să facem şi o paralelă cu ceea ce poate sistemul.

• În România, se alocă 200 şi ceva de euro pe persoană asigurată pentru serviciile medicale. În ţările dezvoltate din Europa, se alocă între 2500 şi 4500 de euro pe persoană. Evident că, la o finanţare de 10-15-20 de ori mai mare, evident că acecastă mare prăpastie se evidenţiază şi în totalitatea serviciilor medicale.

• La fel, există un disconfort major legat de cumpărarea medicamentelor.

• Deci nemulţumirile populaţiei, dacă sunt bine analizate – noi am mai avut astfel de studii -, veţi vedea că se referă în primul rând la lumea care nu ţine de medici sau de cadrele medicale, ci ţin de politica şi de finanţarea sistemului.

„Închiderea spitalelor ar fi trebuit gestionată mai bine de autorităţi”

• În primul rând, închiderea spitalelor nu a fost corect pregătită. Existau spitale care de mult trebuiau închise. Sunt spitale pe care le-am cunoscut şi eu când eram tânăr medic, care nu îndeplineau nici pe departe caracteristicile unui spital. Nu aveau nici standarde, nici dotări, erau practic nişte aşezăminte sociale care consumau foarte mult pentru că nu aveau ce oferi. Evident, consumul nu era eficient în raport cu boala adevărată a pacienţilor.

• În alte situaţii, cred că (spitalele) nu trebuiau închise.

• În toate situaţiile, trebuiau pregătite lucrurile mai bine. Trebuia oferit ceva în loc, în aşa fel încât trecerea să se facă mai lin şi fără atâtea necazuri.

„Nu vrem conflicte cu Ministerul Sănătăţii”

• Noi nu dorim să avem conflicte cu nimeni. Noi dorim să putem să ne facem liniştiţi treaba în cabinete. Însă dacă este pusă în pericol însăşi existenţa cabinetelor, pe de o parte, şi pe de altă parte dacă prin aceste norme, contracte individuale, ar însemna să semnăm cu mâna noastră situaţii în care punem în pericol sănătatea pacienţilor, în aceste situaţii extreme se poate ajunge la conflicte, cum s-a mai ajuns.

• Noi nu dorim aşa ceva. Noi sperăm că înţelepciunea şi decenţa vor aduce la masa discuţiilor toate părţile, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de astfel de situaţii.