Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Controversa anului 2011: proiectul de la Roșia Montană

controversa-anului-2011-proiectul-rosia-montana.jpg

Proiectul aurifer de la Roșia Montană a divizat societatea românească în 2011.

Un loc încărcat de istorie din munţii Apuseni a reuşit să divizeze societatea românească în anul 2011. Proiectul aurifer de la Roşia Montană este unul dintre cele mai controversate subiecte ale ultimelor 12 luni. Blamat de ecologişti, sprijinit de însuşi preşedintele Traian Băsescu, proiectul nu a primit încă undă verde din partea statului. Între timp, cele două tabere îşi ascut săbiile şi se pregătesc pentru noi "bătălii" în 2012.

Are 1.870 de ani, a cunoscut apogeul în perioada austro-ungară, iar acum e scena unor dispute teribile. Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România. Bogăţiile aurifere ale munţilor Apuseni au reprezentat un motiv în plus pentru cucerirea Daciei de către împăratul Traian.

După două mii de ani, alt Traian a reuşit să tulbure apele la Roşia Montană. Preşedintele Traian Băsescu făcea astă vară o vizită în localitatea amintită, unde se declara pe faţă în favoarea proiectului minier. Multe organizaţii ecologiste şi Opoziţia parlamentară au sărit ca arse, acuzându-l pe şeful statului că intervine într-un subiect care nu-l priveşte.

Traian Băsescu spunea atunci că proiectul aurifer a stat îngropat din 1997, din cauza laşităţii politicienilor, care "nu au vrut să-i doară capul".

Preşedintele pledează aşadar pentru derularea proiectului, afirmând că "orice ţară care are resurse trebuie să le folosească". Mai ales, continuă şeful statului, că astfel s-ar crea şi locuri de muncă.

 

Clasa politică, divizată în privința proiectului de la Roșia Montană

 

Dacă în rândul societăţii civile, cele mai multe organizaţii se declară împotriva proiectului aurifer pe bază de cianuri, pe scena politică lucrurile sunt mai nuanţate.

Nu doar Uniunea Social Liberală se opune proiectului minier de la Roșia Montană, ci şi unii lideri ai Partidului Democrat Liberal, aflat la putere. De exemplu, Monica Macovei, europarlamentar PDL, care nici nu vrea să audă de exploatarea de la Roşia Montană.

De partea ei, Ungaria nu este de acord în principiu cu folosirea cianurii la Roşia Montană. Explicaţia e simplă şi ne trimite înapoi în timp, mai exact până în anul 2000, când s-a produs un dezastru ecologic la o mină de aur din Baia Mare. La acea vreme, o sută de mii de metri cubi de apă amestecată cu cianură a ajuns în mai multe râuri şi ulterior în Tisa, pe teritoriul Ungariei.

Temerile Budapestei nu l-au împiedicat însă pe ministrul Culturii de la Bucureşti, Kelemen Hunor, să aprobe descărcarea de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic din Roşia Montană.

Kelemen Hunor militează însă pentru o dezbatere raţională, cu argumente raţionale şi mai puţin emoţionale.

Pe lângă problema de mediu, ar mai fi una: cea culturală. Pe parcursul anilor, datorită mineritului, Roşia Montană s-a dezvoltat, atingând apogeul la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Pe atunci, Roşia Montană era un orăşel cochet, cu un centru cu străzi pietruite şi iluminate, cazino, cinematograf, teatru şi sală de bal cu oglinzi veneţiene şi grădină de vară în care cânta fanfara. În prezent, toate acestea sunt doar o amintire.

O altă moştenire cu valoare istorică o reprezintă galeriile subterane de pe timpul romanilor. Proiectul minier de la Roşia Montană şi vestigiile arheologice nu pot coexista, declara astă vară la RFI preşedintele fundaţiei Pro Patrimonio, Șerban Sturdza. El critica atunci decizia Ministerului Culturii de a aproba descărcarea de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic.

 

RMGC: Riscul unei catastrofe ecologice e ca şi inexistent la Roșia Montană

 

Totuşi, ce are de zis investitorul? Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) se apără şi spune că dimpotrivă, a investit deja în conservarea patrimoniului local şi a construit chiar şi un cartier nou şi modern pentru localnicii strămutaţi.

În plus, problema cianurii nu există: riscul unei catastrofe ecologice e ca şi inexistent, susţine directorul companiei, Dragoş Tănase.

Fiecare dintre cele două tabere încearcă să-şi facă auzit glasul cât mai bine. Să observăm totuşi că raportul de forţe este disproporţionat: opozanţii proiectului nu pot decât să organizeze mitinguri de mică anvergură, în timp ce RMGC duce o campanie de amploare în aproape toată presa centrală, cu spoturi în care personaje modeste, prezentate ca fiind localnici din Roşia Montană cer pornirea proiectului.

Una peste alta, cheia întregii afaceri stă în mâna unui ministru de la UDMR. Laszlo Borbely, şeful de la Mediu a susţinut în repetate rânduri că proiectul de la Roşia Montană nu va primi undă verde, decât dacă vor exista garanţii că mediul şi oamenii nu vor avea de suferit. Ultimul cuvânt îl va avea o comisie tehnică din minister, care analizează argumentele investitorului. După încă vreo două şedinţe, ar putea veni şi răspunsul final, undeva în prima parte a anului 2012. Indiferent care va fi răspunsul, un lucru e cert: verdictul nu va mulţumi pe toată lumea.