Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manifestaţie de susţinere a doctorului Arafat la Târgu Mureş

miting-pro-raed-arafat-smurd.jpg

Miting pro Arafat, Foto: ziuaveche.ro

Câteva mii de târgumureşeni au ieşit ieri în stradă pentru a-şi arăta simpatia faţă de cel care acum peste 20 de ani aducea o speranţă de viaţă în plus la Târgu-Mureş unde, dintr-o baracă improvizată, pornea să salveze vieţi. Mitingul a pornit de la îndemnurile postate pe reţelele de socializare şi a ajuns să surprindă autorităţile prin amploarea pe care a luat-o.

Oamenii s-au adunat joi în jurul orei 18.00 la ceasul floral din centrul Târgu-Mureşului în urma unor mesaje postate de site-urile de socializare unde s-a acreditat ideea că cel care în urmă cu peste 20 de ani fonda SMURD-ul la Târgu-Mureş are nevoie de susţinere după ce a părăsit fotoliul de subsecretar de stat din Ministerul Sănătăţii. Iniţial numărul celor veniţi să protesteze a fost de doar câteva sute, însă a ajuns în scurt timp de ordinul miilor, estimările oamenilor de ordine arătând că la protest au participat peste 3000 de persoane.

Amploarea manifestării a determinat forţele de ordine, luate prin surprindere, să oprească circulaţia rutieră în zona centrală a oraşului şi ulterior pe banda de circulaţie care duce spre sediul SMURD din Târgu-Mureş. Asta deoarece mulţimea a hotărât să se îndrepte în marş spre locul de unde, de mai bine de 20 de ani târgumureşenii şi nu numai ei, au o speranţă la viaţă în plus.

Pe tot parcursul manifestării, oamenii care purtau pancarte inscripţionate cu mesaje de susţinere pentru Raed Arafat şi SMURD cum ar fi, citez „MURIM, LUPTĂM SMURD ÎL APĂRĂM” sau  "NU NE LUAŢI DREPTU' LA VIAŢĂ! SUSŢINEM S.M.U.R.D." şi au scandat lozinci prin care au vrut să arate că sunt solidari cu SMURD şi se opun eventualei desfinţări a acestui serviciu. Totodată, târgumureşenii prezenţi la protest au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi au cerut organizarea de alegeri anticipate.

Nu în ultimul rând cei circa 3000 de târgumureşeni au făcut referire şi la proiectul de modificare a Legii Sănătăţii mesajul citez „PRIVATIZAREA UCIDE” fiind purtat de aceştia pe tot parcursul manifestării.

1482