Analiză RFI România: Violenţele din timpul protestelor sunt instrumentalizate ulterior de forţele politice

Matei Vişniec: Când manifestează tinerii şi studenţii - cum au fost marile manifestaţiii împotriva legii educaţiei - când aceste cortegii sunt formate în majoritate din tineri, aceşti tineri casseurs, care vor să distrugă totul, să spargă maşini, să dea foc la staţii de autobuz sau să spargă vitrine şamd, ei bine, aceştia se infiltrează mai uşor în rândurile manifestanţilor. Anul trecut, când au avut loc manifestaţii împotriva legii reformei pensiilor de pildă, manifestanţii erau mai în vârstă. Sindicatele au organizat aceste proteste de stradă în toată Franţa, şi cum adulţii erau cei care manifestau, incidentele au fost de amploare redusă. Au existat totuşi momente mai dificile, în 2005 de pildă, când o adevărată răzmeriţă s-a declanşat în mai multe orăşele din jurul Parisului, când doi tineri au murit fiind urmăriţi de poliţie. Atunci s-a aprins o scânteie teribilă şi s-au produs niste răzmeriţe spontane. Ar trebui să reabilităm acest cuvânt, răzmeriţă, pentru că nu este vorba nici de răscoală, nici de manifestaţie organizată. Este o izbucnire de furie, de revoltă, de mare violenţă.

Luca Niculescu: Referindu-ne la manifestaţiile obişnuite, cele în care sunt infiltraţi şi vandali, care este profilul lor: se ştie cine sunt ei, din ce mediu vin, din ce cartiere, au vreo legătură cu galeriile de fotbal, cum se întâmplă în România?

Matei Vişniec: S-ar părea că nu. Nu atât suporterii se mobilizează şi vin să se infiltreze în aceste manifestaţii. Sunt tineri care au un profil socio-cultural precis. Mulţi provin din familii de imigranţi. Aceşti tineri care provin din zonele dificile, din zonele suburbane au într-adevăr probleme de şomaj, uneori probleme de identitate, probleme de droguri, probleme de frustrare socială. Ei reprezintă o masă destul de mare şi se organizează rapid pe bază de telefon mobil, twitter sau facebook. Au această vocaţie de a se organiza în grupuri foarte mobile, reacţionează repede, grupurile se destramă imediat ce apar forţele de poliţie. Ei au şi o uniformă internaţională, aş spune: aceste cagule, aceste fulare cu care îşi ascund faţa. Aş spune că această uniformă a spărgătorilor şi a vandalilor în general tineri vine dintr-o altă sursă de inspiraţie din Intifada pe care tot mediile de informare au mediatizat-o. Prima Intifadă a avut loc în 1987, a doua în 2000. Acolo au fost văzute pentru prima oară grupuri masive de tineri cu cagule, cu fulare, care aruncau cu pietre în autorităţile israeliene. Această uniformă a fost într-un fel „adoptată” de foarte mulţi tineri din foarte multe ţări unde se exprimă această nemulţumire populară spontană.

L.N.: Cum reacţionează forţele de ordine?

Matei Vişniec: Accentul este pus întotdeauna pe prevenirea acestor incidente. Fiecare manifestaţie este bineînţeles autorizată, extrem de bine încadrată de cordoane de manifestanţi, ei înşişi îşi organizează în mare parte securitatea şi nu acceptă străini în interiorul cortegiilor. Poliţia este prezentă pe tot traseul decis dinainte. De pildă, eu observ, de fiecare dată când au loc manifestaţii în cartierul meu, cu 24 de ore înainte toate maşinile parcate de-a lungul străzilor sunt ridicate, uneori observ că toate magazinele susceptibile să fie atacate îşi închid porţile, cafenelele şi restaurantele de pe traseu în general sunt închise, iar poliţia cred că are totuşi din ce în ce mai mult capacitatea de a interveni cu mare viteză, pentru că sunt postate la marile intersecţii şi pe străzile adeiacente secundare forţe de poliţie suficiente pentru intervenţii rapide. În pofida acestor vaste mijloace pe care poliţia franceză le are la dispoziţie, totuşi incidentele au loc şi deseori, după aceste manifestaţii pot fi văzute pieţe devastate, magazine distruse, mobilier urban incendiat sau deteriorat. Acestea sunt imagini care acum nu mai sperie pe nimeni, fac parte din cotidianul manifestaţiilor în Franţa.

L.N.: Care este reacţia forţelor politice? La ce să ne aşteptăm în acest an electoral? Au apărut forţe politice noi, unele foarte vehemente - cel puţin în retorică. Întrebarea este dacă această retorică ar putea duce şi la manifestaţii de stradă violente?

Matei Vişniec: Eu constat, de când trăiesc în Franţa, că toate aceste forme de violenţă care au loc în contextul manifestaţiilor sunt apoi instrumentalizate de diversele forţe politice. Cu siguranţă că acest an se anunţă dificil pentru că promisiunile au fost mari şi rezultatele sunt mici. Franţa se simte aproape umilită din cauza pierderii acestui triplu A şi numeroase forţe alternative pretind că au răspunsuri - răspunsuri nu tocmai ortodoxe. Atât extrema stângă, cât şi extrema dreaptă militează acum sau sugerează ieşirea Franţei din zona euro, o mobilizare împotriva capitalismului. Chiar ieri (duminică, n.red.) de pildă, Jean-Luc Mélenchon care exprimă opiniile stângii radicale a organizat o manifestaţie (nu ştiu dacă a fost spontană sau aprobată)  în faţa sediului de la Paris al Agenţiei Standard & Poor’s. El a dat nişte interviuri foarte violente, spunând că trebuie să intrăm în rezistenţă, aceste agenţii trebuie măturate de pe teritoriul francez, Franţa trebuie să se îndrepte spre un alt model economic, nu trebuie să asculte de dictatura sau de dictatul acestor agenţii, şi în general de dictatura banului şi a ultracapitalismului. Este deci un an dificil, în care foarte multe soluţii prezentate din zona extremelor au o simpatie reală în rândurile populaţiei dezamăgite, cu atât mai mult cu cât Europa, acum, nu mai reprezintă aceeaşi forţă de atracţie. Ea începe să pară că ar fi sursa de probleme, şi nu sursa de soluţii.